În pericopa de astăzi, observăm că slujba apostolilor nu a fost deloc una comodă, ci din contră, expusă la tot felul de riscuri și privațiuni, la prigoniri și ostracizări, după cum Mântuitorul Însuși i-a înștiințat pe ucenici (Ioan 15,18-21). Sfântul Pavel vorbește în repetate rânduri despre suferințele sale pentru cauza Evangheliei (2Corinteni 6, 8-10; 7, 4; Efeseni 3, 13; Coloseni 1, 24; 1Tesaloniceni 1, 6; 2Timotei 2, 10) însă pe un ton plin de nădejde, bucurându-se întru Duhul Sfânt că a fost învrednicit să sufere pentru Domnul Hristos (Fapte 16, 25). Ca slujitor (gr. leitourgos) al lui Hristos, după cum afirmă în Romani 15, 16 el are ca țintă aducerea neamurilor pe altarul Domnului Iisus, iar pentru ca aceasta să se împlinească, trebuie și el să se jertfească și să sufere, că nu este slujitor mai mare decât stăpânul său (Ioan 15, 20), până ce Chipul Domnului Iisus va străluci în inimile ascultătorilor săi (Galateni 4, 19).
Pericopa aceasta spune că apostolii s-au făcut priveliște lumii, adică prin mărturia faptelor personale de dăruire necondiționată în slujba lui Iisus, ei au devenit o mărturie bună „înaintea oamenilor și a îngerilor” (4, 9). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „cel ce duce o viață strălucită este respectat chiar și de păgâni, fiindcă adevărul le închide gura dușmanilor”.
