Apropierea omului de Dumnezeu, tema cercului pastoral de la Berchieșu

de | sept. 24, 2019

În duminica a XVIII-a după Rusalii, în Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Berchieșu, protopopiatul Turda, județul Cluj, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Ceanu Mare, din care fac parte parohiile: Ceanu Mare, Frata, Soporu de Câmpie, Berchieșu, Boian, Bolduț, Crișeni, Iacobeni, Poiana Frății și Mănăstirea Sf. Treime” de la Soporu de Câmpie. Începând cu ora 17:00, în  biserica parohială s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în prezența părintelui protopop de Turda, Alexandru Rus, a numeroși credincioși și copii ai parohiei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop, care le-a pus la suflet celor prezenți câteva îndemnuri duhovnicești printre care apropierea omului de Dumnezeu, întoarcerea spre Dumnezeu de pe calea păcatului, calea rugăciunii, toate acestea făcând posibiliă o relație de strânsă legătură între om și Dumnezeu.

Totodată, prin binecuvântarea Părintelui Mitropolit Andrei, la Taina Sfântului Maslu au fost aduse spre închinare celor prezenți, un fragment din Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, de la ,,Centrul de Îngrijiri Paliative Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca, prin purtarea de grijă a părintelui director Bogdan Chiorean.

La final, corul de femei al parohiei a interpretat câteva pricesne, fiind un bun prilej de a aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu prin cântare corală, de asemeni toți copiii prezenți la biserică au fost răsplătiți pentru dragostea lor față de Dumnezeu și pentru răbdarea lor, cu pachete de dulciuri din partea parohiei.

Apropierea omului de Dumnezeu, tema cercului pastoral de la Berchieșu

De asemenea, părintele paroh Vasile-Florin Negru, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate, părintelui protopop și preoților din Cercul Pastoral-Misionar, pentru dragostea și bucuria de a fi în rugăciune, acum la împlinirea a doi ani de la Sfințirea Bisericii celei noi a Parohiei Berchieșu. ,,A fost o zi deosebită pentru noi toți, o zi pe care am dedicat-o lui Dumnezeu prin cântare și rugăciune, o zi în care am avut bucuria imensă de a avea în mijlocul nostru un fragment din Moaștele Sfântului Nectarie de Eghina, o zi binecuvântată de Dumnezeu, o zi de bucurie duhovnicească, pe care am trăit-o cu toții din plin”.

Pr. Vasile-Florin Negru

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...