Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

de | oct. 28, 2019 | Activități parohiale

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, care a vorbit pe tema „Viața spirituală și tiparele societății de consum”.
În cadrul conferinței, părintele profesor a vorbit despre câteva dintre provocările societății de consum, referindu-se la contrastul dintre efort și confort, bunătate și bunăstare sau bucurie și plăcere. De asemenea, a vorbit despre cum viața duhovnicească ne este  influențată de ecrane și divertisment.
În partea a doua a întâlnirii, după ce a răspuns la câteva întrebări din partea publicului, a avut loc lansarea celei de-a doua ediții a cărții „Ești ceea ce trăiești – Câteva date din neuroștiințe și din experiențele duhovnicești ale Filocaliei”, iar cei prezenți au primit autografe din partea autorului.
Părintele Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu teza „Dimensiunea cosmică a persoanei”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei. Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, editat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară Avansată în Religie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, fiind implicat şi în alte proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

Ultimele articole

12 ianuarie – Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia

12 ianuarie – Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia

Sfânta Muceniţă Tatiana era din vechea Romă şi a trăit în vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi; tatăl ei a avut dregătoria de consul, în trei rânduri, şi se bucura de multă cinste în senatul roman, fără a se şti că este...

Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

În seara zilei de 22 decembrie 2019, grupul, nou înființat, „Armonia mărturisitorilor” alcătuit din elevi ai comunei Ciucea cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani au colindat în cinstea Mântuitorului, dar prin versurile deținuților politici ai perioadei comuniste....