Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

de | oct. 28, 2019

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, care a vorbit pe tema „Viața spirituală și tiparele societății de consum”.
În cadrul conferinței, părintele profesor a vorbit despre câteva dintre provocările societății de consum, referindu-se la contrastul dintre efort și confort, bunătate și bunăstare sau bucurie și plăcere. De asemenea, a vorbit despre cum viața duhovnicească ne este  influențată de ecrane și divertisment.
În partea a doua a întâlnirii, după ce a răspuns la câteva întrebări din partea publicului, a avut loc lansarea celei de-a doua ediții a cărții „Ești ceea ce trăiești – Câteva date din neuroștiințe și din experiențele duhovnicești ale Filocaliei”, iar cei prezenți au primit autografe din partea autorului.
Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II
Părintele Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu teza „Dimensiunea cosmică a persoanei”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei. Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, editat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară Avansată în Religie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, fiind implicat şi în alte proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc pastoral la Negrilești

Cerc pastoral la Negrilești

În duminica a opta după Rusalii,  în Parohia Ortodoxă Negrilești, Protopopiatul Beclean a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral de lângă Cetatea Ciceului. Numeroși credincioși din localitate au participat la Taina Sfântului Maslu care s-a săvârșit de la...

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Tabără pentru copii la Sîngeorz-Băi

Protopopiatul Ortodox Dej în colaborare cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat o tabără de vară la Centru misionar de tineret “Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, în perioada 16-21 Iulie 2018, pentru copiii de 8-12 ani.  Dintre activitățile taberei amintim...

Moment important în viața Parohiei Nima

Moment important în viața Parohiei Nima

Astăzi 20 iulie 2018, de Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Nima. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Câmpeanu Daniel Cristian. La acest eveniment important au luat...

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

PELERINAJ PE JOS LA MĂNĂSTIREA NUȘENI CU PRILEJUL HRAMULUI

Joi după masa în ajunul sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri Nușeni, un grup de tineri din Parohia Ortodoxă Chețiu și Filia Bozieș, din Apatiu și din Manic coordonați de preotul paroh Teodor-Marius Cornea au pornit în pelerinaj...

Tabără  de zi la  Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Tabără de zi la Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”

Zeci de copii au participa în perioada 9-13 iulie 2018,  între orele de la 17.00-19.00, la o  tabără organizată de Parohia clujeană „Sfântul Arhidiacon Ștefan”. În cadrul acesteia au avut loc  activități educative și recreative. Cei  25 de participanți au invata...