Comunicat de presă | Arhiepiscopia Clujului oferă asistență duhovnicească pentru refugiații ucraineni

de | apr. 19, 2022 | Comunicate de presă, Actualitatea religioasă

În această perioadă de pregătire pentru luminatul praznic al Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății care a adus omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice, prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului vine în întâmpinarea nevoilor de ordin duhovnicesc ale refugiaților ucraineni afectați de conflictul din țara vecină.

Ca urmare a constatării prezenței unui mare număr de refugiați ucraineni în Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Clujului le oferă acestora posibilitatea de a se spovedi și de a se cumineca. Programul liturgic, oficiat în limba ucraineană în Paraclisul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18 (incinta reședinței mitropolitane), este următorul:

Miercuri, 20 aprilie 2022, ora 10.00 – Sfânta Taină a Spovedaniei

Sâmbătă, 23 aprilie 2022, ora 9.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Responsabil cu asistența duhovnicească este părintele Mihai Bodnariuc, preot vorbitor de limba ucraineană.

Nu vom înceta să ne rugăm pentru restabilirea păcii, pentru ocrotirea și sănătatea celor aflaţi în conflict, dar şi pentru odihna sufletelor şi pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în acest război.

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, ce are ca ocrotitori pe...

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Conferințe preoțești, dedicate marilor păstori de suflete din eparhii

Clericii din protopopiatul Gherla au participat luni, 12 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”. Întalnirea a avut loc în prezența Înaltpresfințitului...

Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

Liturghie Arhierească în localitatea Lupoaia

Duminică, 11 octombrie 2015, credincioșii din localitatea Lupoaia, filie a Parphiei Creaca, s-au aflat în zi de sărbătoare. Astfel, aceștia și-au serbat în avans hramul bisericii, locașul de cult fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu acest prilej...

Slujbă Arhierească în parohia clujeană Nicula

Slujbă Arhierească în parohia clujeană Nicula

În duminica a 21-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a binecuvântat noul iconostas al parohiei clujene Nicula. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat și Sfanta Liturghie, în care le-a adresat celor prezenți un cuvant de învățătură. Pornind de la Pilda Semănătorului,...

Biserica parohiei Jucu Gară, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica parohiei Jucu Gară, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica parohiei clujene Jucu Gară a fost resfințită de Mitropolitul Clujului sâmbătă, 10 octombrie 2015.  Evenimentul a avut loc în prezența unui număr mare de preoți și credincioși.   Ziua Domnului trebuie cinstită! Cea de-a șaptea zi este ziua odihnei lui Dumnezeu...