Arhiepiscopia Clujului, sprijin de aproximativ 2 milioane lei pentru victimele războiului din Ucraina | Comunicat de presă

de | mart. 10, 2022

În urma campaniei umanitare inițiate în Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pentru sprijinirea persoanelor ucrainene afectate de război, s-au colectat peste 150 de tone de alimente neperisabile și produse de igienă, în valoare estimată de 1,65 milioane lei, și medicamente și materiale tehnico-sanitare de prim ajutor, în valoare de aproximativ 350.000 lei.

Campania umanitară a fost realizată la nivelul parohiilor din cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului. De asemenea, colecta de medicamente și materiale tehnico-sanitare de prim ajutor a fost centralizată la cele două centre de colectare puse la dispoziție în fiecare județ: Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca, strada Fabricii de Zahăr, nr. 49-51 – pentru județul Cluj, și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Bistrița, Piața Unirii, nr. 9 – pentru județul Bistrița-Năsăud.

Toate produsele colectate au fost trimise înspre Ucraina joi dimineața, 10 martie 2022, prin intermediul unui convoi umanitar, format din 16 mijloace de transport (tiruri, camioane și autoutilitare), în prezența Părintelui Mitropolit Andrei care a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în această acțiune filantropică.

Până în prezent Arhiepiscopia Clujului a oferit cazare și masă gratuită pentru 110 refugiați, având în continuare disponibile peste 250 de locuri de cazare care pot fi suplimentate în caz de nevoie.

De asemenea, în urma numeroaselor solicitări venite din partea credincioșilor care doresc să se implice în sprijinirea victimelor de război și a refugiaților ucraineni, Arhiepiscopia Clujului pune la dispoziție un cont bancar unic în lei: RO03BTRL01301205P1291803 și unul în euro: RO07BTRL01304205P12918XX, deschise la Banca Transilvania.

Nu vom înceta să ne rugăm pentru restabilirea păcii, pentru ocrotirea și sănătatea celor aflaţi în conflict, dar şi pentru odihna sufletelor celor adormiți şi pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în acest război.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului...