Arhiepiscopul Justinian, comemorat la Mănăstirea Rohia, la patru ani de la trecerea la cele veșnice

de | nov. 2, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Vineri, 30 octombrie 2020, s-au împlinit patru ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Justinian. Cu această ocazie a fost comemorat la Mănăstirea Rohia, pe care a condus-o 30 de ani, ca stareţ. Aici a fost săvârșită Sfânta  Liturghie  de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la care a asistat Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Din sobor au făcut parte preotul Iustin Tira, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Florin Stan, propopul Lăpuşului, arhim. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, pr. Adrian Mihali, consilier administrativ, arhim. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, pr. Mihai Tira, preşedintele executiv al Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul”, arhid. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, arhim. Gherasim Nap, secretar eparhial.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu.

La Sfânta Liturghie au asistat preoţi din Eparhie, monahi şi monahii, rudenii şi credincioşi care îi poartă o deosebită recunoştinţă Arhiepiscopului Justinian.

La momentul pricesnei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvât de comemorare despre cel care a fost timp de 30 de ani stareţul acestui sfânt locaş, 17 ani Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi Episcopul care a reînfiinţat, pentru a treia oară, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, în 1990.

„Părintele nostru Justinian L-a iubit, L-a urmat şi L-a propovăduit pe Hristos cu toată dragostea, ca un adevărat mărturisitor jertfelnic şi harnic, sporind toţi talanţii cu care Dumnezeu l-a înzestrat la venirea în lumea aceasta. Atât de mult a strălucit în slujire şi cuvânt, încât lumina pe care a răspândit-o în jur, lumina pe care a transmis-o prin slujire nu se împuţinează, nu s-a stins după plecarea dânsului, dimpotrivă, ea sporeşte. Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian a fost un adevărat mărturisitor, lumina pe care a răspândit-o în jur, adevărul pe care l-a propovăduit şi dreptatea lui Dumnezeu pe care a vestit-o, a răspândit-o şi a susţinut-o, toate acestea sporesc pe măsură ce trec anii… Lumina pe care ne-a lăsat-o s-a sporit şi ne luminăm din ea şi ne hrănim din ea.”

Otpustul a fost urmat de lansarea volumului „Dialoguri la Rohia”, pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian le-a avut cu diferite personalităţi publicistice de-a lungul anilor. Cartea a fost editată de Fundaţia „Justinian Arhiepiscopul” şi prezentată de preşedintele acestei Fundaţiei, preotul Mihai Tira. 

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba Parastasului la mormântul Părintelui Justinian Arhiepiscopul, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul şi soborul de preoţi slujitori.

Ultimele articole

În fiecare vineri, transport în comun gratuit în Cluj-Napoca

În fiecare vineri, transport în comun gratuit în Cluj-Napoca

Sub sloganul „STOP! Azi mașina stă pe loc!”, campanie susținută de către Primaria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca, se va implementa transportul gratuit pe toată durata zilelor de vineri, pe raza municipiului Cluj-Napoca, incepand cu data de...

Lucrări ale studenților la arhitectură, expuse la MET Cluj

Lucrări ale studenților la arhitectură, expuse la MET Cluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită să vizitați Expoziția anuală de Proiecte FAU „Arhitectura între prezent și viitor”, începând cu data de 17 iunie 2021. Această...

Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Hramul de iarnă al Mănăstirii Moisei

Marţi, 2 februarie 2021, de praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moisei, cu ocazia hramului de iarnă, în fruntea unui sobor de monahi, preoţi şi diaconi....