Arhiepiscopul Teofil Herineanu, comemorat de clujeni, la 27 ani de la trecerea în veșnicie

de | nov. 3, 2019

Arhiepiscopul Teofil Herineanu a fost comemorat duminică, 03 noiembrie 2019, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la împlinirea  a 27 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Slujba de pomenire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, împreună cu preoții și diaconii Catedralei, în prezența familiei și a credincioșilor clujeni. Vrednicul de pemenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu a rămas în amintirea clericilor și credincioșilor clujeni ca un ierarh iubitor, care și-a dedicat viața rugăciunii și ajutorării sărmanilor.

„Două virtuți mari au strălucit în viața acestui slujitor al lui Dumnezeu. Pe de o parte, era omul rugăciunii, mai rugător decât noi, iar pe de altă parte era omul milosteniei. Când iși lua salariul, sărmanii din Cluj-Napoca stăteau la rând pentru a-și primi ajutorul de la Arhiepiscopul Teofil Herineanu”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Apoi,  ierarhul, preoții și credincioșii au coborât în cripta de la demisolul Catedralei Mitropolitane și au rostit o ectenie la mormântul Arhiepiscopului Teofil Herineanu. Aici se află necropola ierarhilor eparhiei Clujului, unde își dorm somnul de veci atât Episcopul Nicolae Ivan, cât şi Mitropolitul Bartolomeu.

Slujba de comemorare a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în sobor de preoți și diaconi. Ierarhul  le-a vorbit credincioşilor despre „Bogăţia care rămâne”, arătând că bogăția îl înstrăinează pe om de Dumnezeu și de rugăciune.

„Bogăția care rămâne, comoara pe care ne-o adunăm în cer, este aceea care rezultă din ajutorarea săracilor. Aceasta e atitudinea cea bună, să avem cele necesare pentru hrană și pentru îmbrăcăminte, pentru noi și pentru copiii noștri, pentru că bogăția prea multă îl înstrăinează pe om de rugăciune, de biserică și de cele sfinte”, a arătat Ierarhul.

Vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu s-a născut în 11 noiembrie 1909, în localitatea Arcalia din județul Bistrița-Năsăud. În scaunul eparhial de la Cluj a fost ales în 1957, iar în timpul arhipăstoririi sale Episcopia Clujului a fost ridicată la rang de arhiepiscopie. Teofil Herineanu a trecut la cele veșnice în data de 3 noiembrie 1992 și a fost înmormântat în cripta aflată la subsolul Catedralei.

FOTO: DUMITRU CUCURĂ

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca

La Praznicul Întâmpinării Domnului, vineri, 2 februarie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din...