„Arhiepiscopul Teofil Herineanu – omul rugăciunii”, seară culturală la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | nov. 4, 2022 | Actualitatea religioasă

În cadrul serilor culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la dimisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat joi, 3 noiembrie 2022, de la ora 19:00, un eveniment cultural și comemorativ, intitulat „Arhiepiscopul Teofil Herineanu – omul rugăciunii”, în cadrul căruia a fost evocată personalitatea Arhiepiscopului Teofil Herineanu, la 30 de ani de la trecerea la Domnul. De asemenea, a fost lansată o carte și a fost vernisată o expoziție foto-documentară în memoria vrednicului de pomenire ierarh clujean, trecut la cele veșnice în data de 3 noiembrie 1992. În scaunul eparhial de la Cluj a fost ales în anul 1957, iar în timpul arhipăstoririi sale, Episcopia Clujului a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie.

La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, clerici, teologi, oameni de cultură și credincioși clujeni.

În deschiderea manifestării, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evocat personalitatea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, numindu-l rugător și milostiv. Totodată, a evidențiat faptul că a fost hirotonit preot chiar de Arhiepiscopul Teofil.

„Arhiepiscopul Teofil Herineanu a păstorit în vremuri dificile. A fost nevoit să facă o echilibristică duhovnicească și să răzbească în lupta cu sistemul. Ceea ce l-a ajutat a fost rugăciunea. Așa cum relatează cei ce l-au cunoscut, în fiecare seară citea Paraclisul Maicii Domnului. La rugăciune se adăuga milostenia. Avea caiețelul lui cu săracii pe care-i ajuta lunar. Nu numai pe laicii săraci, ci și pe preoții cu probleme”, a spus Mitropolitul Andrei.

 

Apoi a avut loc lansarea cărții „Omul rugăciunii s-a mutat la Domnul acum 30 de ani”, apărută la Editura Renașterea, sub coordonarea preotului Iustin Tira, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului în perioada 1998 – mai 2022. Lucrarea reunește evocări și mărturii despre vrednicul de pomenire ierarh.

Au luat cuvântul și au prezentat noua apariție editorială prof. univ. dr. Ioan Chirilă, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și coordonatorul lucrării, pr. Iustin Tira.

La finalul serii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt evocator.

„Omul este atât cât se roagă, omul este atât cât iubește. Cred că poate fi o lecție de la Arhiepiscopul Teofil pentru noi. Suntem în măsura în care reușim să ne rugăm, suntem în măsura în care reușim să iubim”, a spus Episcopul-vicar Benedict.

 

Sesiunea comemorativă și evenimentul editorial au fost completate cu un recital muzical de pian, susținut de Elisabeta Nagy și Filip Moțocan, elevi la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, coordonați de prof. Mara Pop.

De asemenea, în cadrul serii a fost vernisată expozitia foto-documentară „Arhiepiscopul Teofil Herineanu – trei decenii de la mutarea la cele veșnice”, deschisă publicului în perioada 3 noiembrie – 3 decembrie 2022.

Evenimentul a fost moderat și prezentat de părintele Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului.

Proiectul „Serile culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului” este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj.

Duminică, 6 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană, la finalul Sfintei Liturghii arhierești, va fi oficiată slujba Parastasului de 30 de ani de la trecerea la Domnul a Arhiepiscopului Teofil Herineanu. Vor sluji Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte NESTOR, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

 

Scurtă biografie

Arhiepiscopul Teofil Herineanu s-a născut în 11 noiembrie 1909, în localitatea Arcalia, județul Bistrița-Năsăud. În scaunul eparhial de la Cluj a fost ales în anul 1957, iar în timpul arhipăstoririi sale, Episcopia Clujului a fost ridicată la rang de arhiepiscopie.

A trecut la cele veșnice în data de 3 noiembrie 1992, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).

Vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu a rămas în amintirea clericilor și a credincioșilor clujeni ca un ierarh iubitor și rugător, care și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și ajutorării sărmanilor.

„Două virtuți mari au strălucit în viața acestui slujitor al lui Dumnezeu. Pe de o parte, era omul rugăciunii, mai rugător decât noi, iar pe de altă parte, era omul milosteniei. Când își lua salariul, sărmanii din Cluj-Napoca stăteau la rând pentru a-și primi ajutorul de la Arhiepiscopul Teofil Herineanu”, conform Înaltpreasfințitului Părinte Andrei. Biografia detaliată a Arhiepiscopului Teofil Herineanu poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2022 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2022 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...