Vă invit să descoperim chipul unui ierarh de seamă, cel de-al treilea cârmuitor al reînființatei Episcopii clujene, părintele Teofil Herineanu.
Dânsul s-a născut la data de 11 noiembrie a anului 1909, în localitatea Arcalia, județul Bistrița Năsăud. A absolvit cursurile primare la Lemniu, azi în jud. Sălaj, iar ulterior a urmat cursurile liceului „Andrei Mureșanu” din Dej, între anii 1920-1921 și cele ale liceului „George Barițiu” din Cluj, între anii 1921-1928. Apoi, a absolvit Academia Teologică Unită din Cluj-Gherla, în anul 1932, beneficiind, între 1929-1930, de o bursă de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Paris.
În 1948, s-a numărat între preoții care au înțeles importanța vremurilor și s-a unit cu Biserica mamă. A fost ulterior tuns în monahism, iar în anul 1949, a fost ales episcop titular al eparhiei Romanului și Hușilor. A păstorit aici vreme de opt ani și jumătate, după care, în urma vacantării scanului clujean, odată cu alegerea lui Nicolae Colan ca Mitropolit la Sibiu, a fost ales, la 19 decembrie 1957, episcop al Vadului, Feleacului și Clujului.
Câteva decenii mai târziu, la data de 19 iunie 1973, Sfântul Sinod a considerat oportun ca, pe baza relevanței istorice, culturale și naționale, să ridice scanulul vlădicesc de la Cluj la rangul de Arhiepiscopie. În acest context, păstorul acestuia a devenit arhiepiscop, iar cetatea capitală a Transilvaniei a primit de asemenea un episcop vicar, în persoana părintelui Justinian Chira.
Atât la Cluj, cât și pe meleagurile moldovenești cu puternice reverberații istorice, unde a păstorit, Înaltpreasfințitul Teofil, a avut parte de vremuri grele și a trebuit să facă față multor situații delicate. Autoritățile de stat comuniste nu erau foarte prietenoase cu Biserica, iar ingerințele politicului în viața acesteia nu erau o raritate. Cu toate acestea, cu delicatețe și tact, a știut să evite multe conflicte, iar atunci când a fost necesar, a dat dovadă de mult curaj și fermitate. De altfel, alături de Patriarhul Justinian, Arhiepiscopul Teofil s-a numărat între puținii ierarhi care au reprimit în slujire preoți ce fuseseră condamnați anterior pe motive politice. Datorită acestui aspect, multe parohii din județele Bistrița-Năsăud și Cluj se pot mândri cu faptul că au avut drept păstori oameni aparte precum părinții Arsenie Papacioc, Vasile Vasilachi sau Mina Dobzeu, iar între profesorii de teologie s-au numărat oameni precum părintele Ioan Bunea.
Ca ierarh, părintele Teofil a fost un om extrem de activ, efectuând cu regularitate vizite canonice, sfințind sau resfințind biserici, publicând texte pastorale utile și în ton cu vremea, dar și un frumos volum intitulat Tâlcuiri din Sfânta Scriptură, în anul 1987. De asemenea, a publicat cu regularitate articole și meditații în periodice bisericești importante precum Mitropolia Moldovei și Sucevei de la Iași, Mitropolia Ardealului de la Sibiu, sau Îndrumătorul bisericesc, de la Sibiu și Cluj-Napoca. S-a îngrijit și de soarta seminarului teologic clujean și de publicarea, în editura eparhială, a unor texte valoroase. Tot în timpul păstoririi sale, a fost descoperită icoana făcătoare de Minuni de la Nicula, ascunsă de către unul dintre stareți în anul 1948.
În semn de recunoaștere pentru meritele avute în plan spiritual și ecumenic, Arhiepiscopul Teofil a primit din partea Institutului Teologic Reformat Clujean, titlul de Doctor Honoris Causa, la data de 13 mai a anului 1974.
La 3 noiembrie 1992, a trecut la Domnul, fiind înmormântat în cripta din subsolul Catedralei Ortodoxe Române din Cluj-Napoca, alături de ctitorul Nicolae Ivan.
Iată chipul unui om aparte, care a păstorit în vremuri grele pentru biserica noastră și a știut ca, prin delicatețe și tact pastoral, să contribuie la dezvoltarea Arhiepiscopiei clujene și la zidirea sufletească a credincioșilor săi.
