Arhim. Benedict Vesa, la Unguraș: „Lumea aceasta este darul Lui Dumnezeu pentru noi!”

de | aug. 26, 2018

Duminică, 26 august 2018, zi de pomenire a Sfinților Mc. Adrian și soția sa Natalia, pentru parohia Unguraș a avut o importanță deosebită. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată într-un sobor de preoți, din care a făcut parte arhim. Benedict Vesa, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și secretar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, parintele Alexandru Farcas din Parohia Nires și preotul paroh Luca Mircea Adrian.

Pornind de la pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, pr. arhim. Benedict a rostit un bogat cuvânt de învățătură, prin intermediul căruia a subliniat câteva aspect importante pentru lumea contemporană: „În contextul Evangheliei de astazi acest lucru se doreste, ca noi tinerii cu putere să le spunem tuturor că viața noastră, societatea noastră și Europa întreagă, nu poate să meagră mai departe decât ținând cont de tot ceea ce Domnul nostru Iisus Hristos ne învață și decât ținând cont că lumea aceasta este darul Lui Dumnezeu pentru noi. Drept urmare responsabilitatea noastră, ceea ce asteapta de la noi Dumneze este să îi întoarcem „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate si pentru toate.”

Pr. Luca Mircea Adrian

Parohia Unguraș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....