Ca fiu al meleagurilor bistrițene am nutrit întotdeauna un respect deosebit pentru mănăstirea Nicula, emblema duhovnicească a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Pe vremea stăreției părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru, pe care, din păcate, l-am înțeles destul de târziu, mergeam, adesea, ca seminarist, acolo. Spre a îmi încărca bateriile și a da o mână de ajutor. Atunci l-am cunoscut pe părintele Nicolae Moldovan. Blând, smerit și mereu cu zâmbetul pe buze. Om al rugăciunii și prezență discretă deopotrivă.

Când ulterior, a devenit starețul lavrei ardelene, am avut o plăcută tresărire de bucurie. Nu doar pentru că era bistrițean, ci și pentru că îi cunoșteam sufletul frumos. Am apucat, de altfel, o frumoasă succesiune de stareți, toți ucenici ai vrednicului Preasfințit Vasile Someșanul: părintele Dumitru, care nu mai are nevoie de prezentări, părintele arhimandrit Andrei Coroian, un om caracterizat deopotrivă de blândețe, asceză și erudiție și părintele Nicolae. Cred cu tărie că despre fiecare dintre ei se va scrie în anii următori, atunci când se va vorbii despre marii duhovnici ardeleni de la cumpăna dintre milenii. În sipetul inimii mele au cu toții un loc aparte.

Plecarea prematură a părintelui Nicolae m-a șocat. Dumnezeu își are, însă, rânduielile Lui. Știam cât de mult ține părintele Dumitru la dânsul și ca atare, nu m-a surprins prea mult inițiativa de a-i dedica un volum in memoriam. De altminteri, cred că e unul dintre puținii rămași, care încă se mai ocupă de cultivarea memoriei unui loc și a oamenilor lui de suflet. Cu puțin timp înainte îi dedicase și un volum aniversar.

În cadrul demersului de față, fotografiile alternează deopotrivă cu selecții, bine realizate, din diferite poezii, ori maxime ale unor oameni mari, și gândurile celor care l-au avut la inimă. Definindu-l drept „un om de la capătul dorului” (p. 7-9), părintele editor îi creionează, în partea de început a demersului, un portret în duh: „Nu ne-am putut da seama cum s-a țesut veșmântul iubirii, al prieteniei și frățietății, într-o împărtășită părtășie a acelorași idealuri sfinte și de nestrămutat. Nu ne-am oprit din drum să evaluăm, ci doar ne-am trez(v)it înveșmântați. Adesea, noi, cei doi fârtați, ne întreceam, care pe care, legând și dezlegând, ca Moise și Aron, pe munte sau la poala lui, să păstrăm același legământ: Nicula, Canaan pentru aleși și Maicii Domnului tărâm. Și acum? Dulcea povară a unuia s-a înaripat, iar nerăbdarea veșniciei lui s-a pecetluit…. Așa l-am (re)cunoscut cu toții: omul lui Dumnezeu, un monah misionar, harnic și jertfelnic, blând și smerit cu inima, destoinic, chip de bunătate, starețul cel răbdător, brațele părintești, fratele de Cruce; iar acum: „un om de la capătul dorului” (Daniel 9, 23; 10,11)” (p. 7-8).

Între cei care oferă cuvinte de mângâiere se numără Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (p. 11-13), Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei (p. 15-20), Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei (p. 21-22), Preasfințitul Părinte Timotei al Spaniei și Portugaliei (p. 23-26), Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord (p. 27-29), Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul (p. 31), Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul (p. 33-40), mai-sus pomenitul părinte editor (p. 41-49, p. 55-63, p. 67-70, p. 77-108), părintele Paul Isip, Protopopul Gherlei (p. 51-54), părintele Ioan Buftea, Protopopul Dejului (p. 63-66), părintele prof. univ. dr. Ioan Chirilă (p. 71-76), părintele arhid. Claudiu Ioan Grama, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului (p. 123-128), părintele arhim. dr. Andrei Coroian, vicar administrativ eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei (p. 129-134), părintele arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului (p. 135-138), părintele arhim. Paisie Iloaie, starețul mănăstirii „Sfântul Ilie Tesviteanul” de la Nușeni, Bistrița-Năsăud (p. 139-142), părintele protos. Natanael Zanfirache de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca (p. 143-146), părintele protos. Paisie Pașcu de la Mănăstirea Strâmba (p. 147-148), părintele Iona Irineu Crăciun de la Parohia Ortodoxă „Duminica Sfinților Români” din Dublin, Irlanda (p. 149), părintele lect. Univ. dr. Daniel Mocanu de la Cluj-Napoca (p. 151-156), părintele Eminian Gebana de la Guadalajara (p. 157), părintele dr. Laurian Rus de la parohia din Șomcutu Mic (p. 159-160), părintele Lucian Badale de la Agrișu de Sus (p. 161-162), părintele Vasile Turi de la Sic (p. 163), părintele arhid. Gavriil Boga de la Nicula (p. 165-166), domnul Mircea Abrudean (p. 109), domnul colonel dr. Ioan Munteanu de la Dej (p. 111-112), domnul colonel Alin-Florin Marian de la Bistrița, părintele Cristian Marțian (p. 113-114), domnul colonel Sebastian-Florin Clițan, comandantul grupării de jandarmi mobile din Cluj-Napoca (p. 115-118), domnul Emil Radu Moldovan (p. 119-120), domnul ing. Macarie Alexandru Moldovan (p. 121-122),  doamna Marieta Moldovan (p. 167-172), domnul Paul Mihăiță Moldovan, primarul comunei Albești, jud. Constanța (p. 173-178), domnul prof. Mihai Aliman de la Gherla (p. 179-184), fam. Augustin și Maria-Camelia Jula (p. 185-186), Iustin, Radu și Cameluța Lazăr (p. 187-188), Petra-Maria Grad (p. 189-190), Emil Pop (p. 191-192), Radu Pop (p. 193-194), domnul prof. univ. dr. Av. Florin Negoiță (p. 195-196), domnul lect. Univ. dr Hadrian-V. Conțiu de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (p. 197-198), doamna prof. univ. dr. Rodica-Silvia Stan (p. 199-200), domnul Florin Ioan Husa (p. 201-202), domnul Vlad Grigore Szabo (p. 203) și mulți alții. Cuvintele lor vin să ofere o prețioasă mărturie cu privire la viața smerită, dar deloc lipsită de farmec, a unui om mare și, cine știe, temeiuri pentru o potențială viitoare canonizare. După cum ține să remarce Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul oferit cititorilor: „Prin viața și activitatea sa, Părintele Stareț Nicolae Moldovan a ilustrat, cu multă smerenie și autenticitate, faptul că scopul viețuirii în mănăstire este acela de a-i aduce pe oameni aproape de Dumnezeu, de a vindeca răni și de a hrăni duhovnicește suflete, ajutând pe fiecare om să-și deschidă inima în Taina Spovedaniei, pentru a se întâlni cu iubirea milostivă și vindecătoare a lui Dumnezeu pentru oameni” (p. 12).

Dumnezeu să îi odihnească sufletul! Să-i fie memoria binecuvântată!