Arhim. Dumitru Cobzaru: Nu există mântuire dacă nu suntem botezați în credința ortodoxă a înaintașilor noștri

de | iun. 2, 2019 | Actualitatea religioasă

În duminica a 6-a după Paști sute de credincioși au luat parte, la Mănăstirea Nicula, la Sfânta Liturghie oficiată de PCuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Armonia din Constanța, dirijată de Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru, corală multiplu premiată cu aur la nivel internațional.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în demisolul bisericii noi a mănăstirii, care adăpostește în această perioadă și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, întrucât la biserica veche se efectuează lucrări de consolidare.

În cuvântul de învățătură PCuv. Arhim. Dumitru a exlicat celor prezenți că un prim pas în dobândirea mântuirii este Botezul:

Din apostolul citit astăzi la Sfânta Liturghie aflăm că nu ne putem mântui dacă nu suntem botezați. Noi nici nu ne punem problema asta, pentru că suntem botezați încă de mici în credința creștin-ortodoxă a înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru aceasta, și-au vărsat sângele. De pildă Sfinții Martiri și Mărturisitori Brâncoveni sau Sfinții Martiri Năsăudeni.”

De asemenea preacuviosul părinte le-a spus credincioșilor prezenți în număr mare la Sfânta Liturghie că aceia care contestă botezul ortodox la vârste mici nu știu că acesta se face pentru a asigura purtarea de grijă a părinților și nașilor pentru nou-născutul din apă și Duh, ca acesta să fie mântuit.

De multe ori însă botezul nostru este pus în discuție de cei care nu au o credință dreaptă, ei contestă faptul că botezul nu este făcut la maturitate, mai ales că trebuie să îți mărturisești credința atunci când ești botezat. Însă ei nu știu următorul lucru, că dintotdeauna, încă de la începuturi, creștinii s-au botezat la diferite vârste. Aflăm din apostoul citit astăzi că temnicerul care îl avea în grijă pe Sfântul Apostol Petru s-a botezat, el și toată casa lui, adică soția și copii lui, chiar și slujile lui care, la rândul lor, aveau familii și chiar copii. De atunci ei au avut conștiința că doar cei care se botează se pot mântui. Deci mântuirea presupune botezul, iar noi nu știm câte zile trăim pe pământ. Însă în virtutea nașilor și a părinților noștri, botezați și ei în credința adevărată, care la botez rostesc Simbolul de Credință, noi îl botezăm pe cel nou născut, îl naștem din nou din apă și din Duh, crezând cu tărie că așa el va fi mântuit.

Arhim. Dumitru Cobzaru: „Nu este suficientă credința care crede, ci credința care și vede!”

Pornind de la pericopa evanghelică citită astăzi în cea de-a șasea duminică după Paști, Părintele Dumitru a spus că deși iudeii aveau ochi care să vadă, ochii duhovnicești le lipseau.

Orbul vindecat din evanghelia citită astăzi ne demonstrează, ne arată și ne îndeamnă să avem o credința care vede, o credința care știe, o credința care se trăiește.

 

Ultimele articole

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei s-a mutat la Domnul

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei s-a mutat la Domnul

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a trecut la Domnul joi, 21 octombrie 2021, în urma îmbolnăvirii de Covid-19. Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...