Arhim. Dumitru Cobzaru: „Să nu o părăsim niciodată pe Maica Domnului și să venim la mănăstirea ei!”

de | aug. 15, 2020

FOTO: DARIUS ECHIM

„Maica Domnului trebuie să facă parte din viața noastră”, le-a spus arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, pelerinilor veniți la hramul Mănăstirii Nicula.

În cuvântul rostit după Slujba Utreniei și a Prohodului, părintele a arătat că „Maica Domnului poate înlesni întâlnirea noastră cu Dumnezeu”, mai ales prin icoane și, cu atât mai mult, prin Icoana Făcătoare de minuni de la Nicula.

„Maica Domnului cunoaște toate problemele și necazurile noastre și de aceea, în 1699, a plâns o lună de zile pentru acest neam oropsit. A plâns pentru necazul ardelenilor, dar și pentru nelegiuirile lor”, a precizat părintele Dumitru Cobzaru.

Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopie le-a mai pus la sufletul pelerinilor faptul că „atunci când venim la Maica Domnului, în realitate o îmbrățișăm, și așa ajungem la Fiul ei. Vă îndemn să o îmbrățișați pe Maica Domnului, și inclusiv copiii voștri, vor descoperi cine este Domnul Hristos”.

„Icoana Maicii Domnului de la Nicula este prezentă în casele tuturor românilor, mai ales a celor din străinătate”, a precizat părintele arhimandrit, asigurându-le pe mamele care au copii plecați departe că atunci când i se închină Maicii Domnului, „defapt o îmbrățișează pentru sufletul lor și al copiilor lor care, poate, s-au înstrăinat și de credință. Și orice copil simte când mama lui se roagă pentru el”.

„Să nu o părăsim niciodată pe Maica Domnului! Să venim la mănăstirea ei, să o avem în icoane și, mai ales, să o avem în inimile noastre!”, i-a îndemnat în încheiere arhimandritul Dumitru Cobzaru pe credincioșii prezenți la Nicula.

Urmăriți în direct de la Mănăstirea Nicula slujba privegherii la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. #MănăstireaNicula

Urmăriți în direct de la Mănăstirea Nicula slujba privegherii la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. #MănăstireaNicula

Publicată de Radio Renașterea pe Vineri, 14 august 2020

La Mănăstirea Nicula, în ajunul Praznicului Adormirii Domnului, de la ora 22:00, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Andrei, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Prohodul Maicii Domnului și Slujba Uttreniei, în cadrul căreia, arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a rotit cuvântul de învățătură.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...