Arhim. Simeon Pintea: „Dacă toți și-ar îndrepta pașii spre biserici și mănăstiri, altfel ar arăta chipul lumii”

de | aug. 14, 2021

„Dacă toți și-ar îndrepta pașii spre biserici și mănăstiri, altfel ar arăta chipul lumii” a spus vineri seara pelerinilor veniți la Nicula, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhimandritul Simeon Pintea.

În cuvântul rostit după slujba Utreniei, părintele a arătat că „sfinții sunt icoanele lui Hristos în lume, iar Maica Domnului este prima dintre aceste icoane, în care întruparea Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut în mod deplin.  De aceea, ea este modelul de la care învățăm  să ascultăm Cuvântul și să-L păstrăm în inima noastră, așa cum păstra Fecioara Maria cuvintele în taina inimii ei. Să facem roditor Cuvântul în viața noastră!”, i-a îndemnat eclesiarhul Catedralei Mitropolitane pe numeroșii plerini sosiți în curtea și pe dealurile din jurul mănăstirii.

„De aceasta am venit și-n acest an la Mănăstirea Nicula”,  a explicat părintele Simeon Pintea „să ascultăm Cuvântul, să ne împărtășim cu Sfintele Taine și să ne întorcem la casele noastre mai îmbogățiți cu harul, cu binecuvântarea și rugăciunea Fecioarei Maria. Această osteneală pe care o faceți  pentru dragostea pe care o aveți pentru Maica Domnului să nu fie zadarnică și să se împlinească în viața dumneavoastră, în familia, în casa dumneavoastră și în întreaga lume”, și-a încheiat părintele arhimandrit cuvântul său.

Vineri, 13 august 2021, începând cu ora 21:00, pe altarul de vară de la Mănăstirea Nicula, arhimandritul Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, a oficiat Miezonoptica, Utrenia și Ceasul I. De asemenea, a citit Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la final a rostit un cuvânt de învățătură.

FOTO: DARIUS ECHIM

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească în Parohia Marin

Liturghie Arhierească în Parohia Marin

Duminică, 6 martie 2016, biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Parohia Marin, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Lăcaşul de cult a fost, pentru această dimineaţă, o adevărată “catedrală”, Sfânta Liturghie fiind...

Campania „Fă o bucurie cu o jucărie”, un real succes

Campania „Fă o bucurie cu o jucărie”, un real succes

Campania filantropică ,,Fă o bucurie cu o jucărie!,” lansată de Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Dej, a fost un real succes. Mulți oameni cu suflet bun au dăruit jucării, pentru copiii internați la secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Dej. Membrii...

Preoții din protopopiatul Cluj I, reuniți în rugăciune

Preoții din protopopiatul Cluj I, reuniți în rugăciune

Preoții din Protopopiatul Cluj I s-au reunit în rugăciune joi, 3 martie 2016. Toți clericii au participat de dimineață la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfântul Dumitru” din Florești. După ce au participat la comuniunea euharistică, preoții au asistat la...