Arhim. Teofil Roman, noul Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei

de | feb. 15, 2018

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit joi, 15 februarie 2018,  la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Daniel.

În deschiderea lucrărilor, Patriarhul României a prezentat punctele de pe ordinea de zi.

„Vom aproba, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe texte privind viaţa şi acatistul unor sfinţi de pe teritoriul ţării noastre care au fost canonizaţi de mai multă vreme, dar nu s-a reuşit până acum să completăm toate slujbele lor”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Un element de noutate pentru această şedinţă a fost alegerea de noi ierarhi: un Arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi un Arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, potrivit Preafericirii Sale.

Pentru Episcopia Spaniei și Portugaliei a fost ales Arhiereu-vicar Părintele arhim. Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei din Cluj-Napoca, iar pentru Episcopia Italiei arhim. Atanastie Rusnac, vicarul eparhial al episcopiei.

Arhim. Teofil Roman s-a născut pe 13 mai 1971 localitatea Desești, județul Maramureș, din părinții Gherghe și Maria.

Arhim. Teofil Roman, noul Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și PortugalieiÎntre anii 1977-1985 a urmat  Școala elementară, clasele 1-8, în satul natal, iar între 1985-1989 Liceul Industrial Nr. 2 din Sighetu-Marmației (Diplomă de Bacalaureat). Din 1989 a fost admis la  Seminarul Teologic Ortodox din  Cluj-Napoca. Facultatea de Teologie a urmat-o la Cluj-Napoca  între anii 1992-1996.

Începând cu data de 5 noiembrie 1991 a fost  închinoviat în obștea Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Nicula, iar la 8 martie 1992  a fost  tuns în monahism cu numele de Teofil. Tot în anul 1992 a fost hirotonit  ierodiacon, iar apoi ieromonah pe seama mănăstirii Nicula.

Între anii 1995-2008 a împlinit slujirea de duhovnic al Sfintei Mânăstiri „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Salva, județul Bistrița-Năsăud, iar între 2002-2008 a primit ascultarea de  Exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului. Din 2008 este eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, preluând și ascultarea de președinte al Consistoriului Monahal Eparhial.

De-a lungul anilor de slujire a primit mai multe distincții: 1998 hirotesit protosinghel; 15 august 2002 hirotesit arhimandrit la Mânăstirea Nicula cu ocazia hramului jubiliar; 10 mai 2013 i s-a acordat distincția onorifică „Crucea Patriarhală”.

Dintre activitățile pastoral-misionare amintim că de aproape douăzeci de ani este colaborator al postului de radio „Renașterea” al Arhiepiscopiei Clujului, unde realizează sîptămânal emisiunea „ABC-ul credinței”. A participat la numeroase conferințe duhovnicești și simpozioane naționale și internaționale. De asemenea, a susținut mai multe prelegeri duhovnicești în cadrul cursurilor de formare pentru preoții duhovnici tineri din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Arhim. Atanasie Rusnac s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău (nume civil: Tudor Rusnac), Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen și Ala Rusnac. Din data de 12 octombrie 2010 deține cetățenia Română.

Arhim. Teofil Roman, noul Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și PortugalieiStudii:  2000 – 2005 – INSA Lyon (Institut National des Sciences Appliqués de Lyon – Franța). Obține diploma de Inginer cu grad de Master, Specialitatea – Telecomunicații și Rețele. În anul 2002 – Obține Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon. Între 07/2004 – 01/2005 – Stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franța)

Între anii 2006 – 2010 urmează cursurile  Facultății  de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris. Obține licența în teologie pastorală în anul 2010;

Între anii 2010 – 2012 urmează cursurile unui  Master în Teologie Practică (Drept Canonic), Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” – Sibiu. Lucrarea de Master – „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia”.

Din 02/2011 și până în prezent îndeplinește funcția de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;

În continuarea ședinței, Patriarhul Daniel a evidenţiat importanţa Anului 2018 ca An Omagial şi Comemorativ în Patriarhia Română.

În acest an, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire din 1918, „avem o responsabilitate şi o datorie morală de a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului românesc”, a subliniat Părintele Patriarh, explicând că în acelaşi timp trebuie să apreciem ‘lumina, jertfelnicia, creativitatea, dragostea de popor şi ţară a celor care au fructificat consecinţele unirii’.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii vicari în funcție. Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe de lucru, în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

REPORTAJ: Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

REPORTAJ: Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca și-a serbat hramul. Atmosfera la Biserica monument istoric „Sfânta Treime” a fost cu adevărat de sărbatoare, atât biserica cât și curtea fiind însuflețite de prezența credincioșilor în număr...

Pogorârea Sfântului Duh – sărbătoarea bucuriei la Baia Mare

Pogorârea Sfântului Duh – sărbătoarea bucuriei la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiatîn duminica Rusaliilor de la ora 10:00 în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi slujitori, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Din...

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, vineri, 17 iunie 2016, de la ora 13:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare”, în sala Sfinţii Martiri Brâncoveni, la deschiderea Expoziţiei „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Luni, 20 iunie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul, Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Moişeni, Protopopiatul Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de 19 preoţi din parohiile din jur, în...

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...