Arhim. TEOFIL ROMAN: „Să mergem la biserică duminica, pentru a ne întâlni cu Hristos cel Înviat”

de | aug. 14, 2016 | Actualitatea religioasă

Miile de pelerini veniți la hramul mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, au fost îndemnați sâmbătă, 13 august 2016, de eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhimandritul Teofil Roman, să cerceteze biserica și în special, să meargă duminică de duminică la Sfânta Liturghie, pentru a se spovedi și împărtăși.

„Auzim mereu glasul lui Dumnezeu prin glasul Evangheliei, al preotului, care ne cheamă să ne pregătim de praznicul Învierii, de duminica. Nu mergem la biserică doar pentru a spune o rugăciune, ci trebuie să mergem la biserică duminica pentru a ne întâlni cu Hristos cel Înviat și pentru a ne hrăni cu El în noaptea de Paști. Hristos nu a venit în această lume pentru a aduce o nouă morală, ci a venit pentru a se dărui lumii ca Viață. Toți cei prezenți la Sfânta Liturghie sunt chemați să se apropie, dar câți înțeleg și câți răspund la această chemare? Cei mai mulți stăm pe loc ca și cum noi nu avem nevoie de această hrană. Puțini răspund la această chemare…”.

În cuvântul său, părintele Teofil a vorbit și despre exemplul pe care părinții trebuie să-l dea copiilor legat de viața duhovnicească.

Părinții care își duc copiii la Sfânta Împărtășanie, trebuie să știe că și ei ar trebui să facă același lucru. Altfel vor deveni o contra-mărturie pentru copiii lor. Dacă ne unim cu Mântuitorul Iisus Hristos încă din lumea aceasta, cu siguranță toți vom avea parte de aceeași slavă și cinste de care a avut parte și Maica Domnului. Să nu fim nepăsători la dragostea pe care Mântuitorul o arată pentru noi păcătoșii! Să reținem lucrul acesta: nu Domnul ne leapădă, ci noi suntem cei care e posibil să îl lepădăm pe El!”

Părintele Teofil Roman a oficiat sâmbătă la mănăstirea Nicula slujba Miezonopticii, urmată de Utrenie și Ceasul I și Molitvele Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la final a rostit cuvântul de învățătură.

Întreaga slujbă o puteți urmări AICI.

Hramul Parohiei clujene „Sfântul Ioan Gură de Aur”

Hramul Parohiei clujene „Sfântul Ioan Gură de Aur”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului este cinstit de creștinii ortodocși pe 13 noiembrie. Din acest motiv, vineri, 13 noiembrie 2015, credincioșii Parohiei „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Cluj-Napoca s-au adunat în număr mare la Sfânta Liturghie...

Părintele profesor Ioan Chirilă a conferențiat la Zalău

Părintele profesor Ioan Chirilă a conferențiat la Zalău

În seara zilei de joi, 12 noiembrie 2015, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu, la Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”.   Astfel, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al...

Sărbătoarea Parohiei clujene „Sfântul Mare Mucenic Mina”

Sărbătoarea Parohiei clujene „Sfântul Mare Mucenic Mina”

Sfântul Mare Mucenic Mina a fost cinstit de creștinii ortodocși miercuri, 11 noiembrie 2015. În evlavia populară, el este cunoscut ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale. În această zi, credincioșii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Cluj-Napoca au...

ÎPS Andrei, DHC al Universității Tehnice de Construcții din București

ÎPS Andrei, DHC al Universității Tehnice de Construcții din București

Senatul Universității Tehnice de Construcții București i-a acordat marți, 10 noiembrie 2015, titlul de Doctor Honoris Causa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, fost absolvent al acestei instituții de învățământ...