Starețul Mănăstirii Feleacu, Părintele Arhimandrit Alexandru Ghenț, a trecut la Domnul.
Sfinția Sa a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Feleacu încă de la reînființarea acesteia, din anul 1992.
Slujbele de priveghi se vor oficia marți, 23 iunie, de la ora 18:00, în Biserica voievodală, și miercuri, 24 iunie, de la ora 18:00, în Biserica mare.
Slujba înmormântării va fi săvârșită joi, 25 iunie 2026, fiind precedată de Sfânta Liturghie de la ora 09:00, iar Prohodul va avea loc de la ora 12:00, în prezența și sub slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului.
Arhimandritul Alexandru Ghenț s-a născut pe 9 decembrie 1962, în localitatea Drăgești, județul Bihor, în Episcopia Oradiei. A urmat studiile medii la Liceul Industrial „Sinteza” din Oradea, pe care l-a absolvit în anul 1981, cu diplomă de bacalaureat, iar ulterior a urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, absolvit în anul 1986. După satisfacerea stagiului militar T.R. la Beiuș (1986–1987), și-a continuat formarea teologică la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, între anii 1987–1991, devenind licențiat în teologie în sesiunea iunie 1991. Între anii 1991 și 1992, a activat ca profesor de religie la Liceul Pedagogic din Oradea.
În anul 1992, simțind o profundă chemare către viața monahală, a ieșit canonic din Episcopia Oradiei pentru a veni în Arhiepiscopia Clujului, unde a intrat în obștea Mănăstirii Nicula. Tot în anul 1992 a fost tuns în monahism, primind numele de Alexandru. La data de 1 mai 1992 a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Nicula, iar pe 19 mai 1992 a fost hirotonit preot în Catedrala Mitropolitană din Cluj, pe seama Parohiei Feleacu. Câteva zile mai târziu, pe 25 mai 1992, a fost instalat paroh la Parohia Feleacu și stareț al Mănăstirii „Sfânta Troiță” din Feleacu, asumându-și misiunea de a revigora vechiul focar de spiritualitate de pe Dealul Feleacului, ctitorie din veacurile XV-XVI.
Pe parcursul slujirii sale, s-a preocupat permanent de formarea sa duhovnicească și pastorală, urmând în anul 1999 cursuri de pastorală și metodologie didactică. În semn de apreciere pentru activitatea sa jertfelnică, în anul 1999 a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în anul 2004 i-a fost acordată cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală. Ulterior, în luna iunie a anului 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit arhimandrit, acordându-i cea mai înaltă distincție monahală.
Ca stareț și duhovnic, a adus contribuții fundamentale la dezvoltarea edilitară a locului, coordonând direct ridicarea noii biserici și a complexului monahal. Pe durata celor peste trei decenii de stăreție, Arhimandritul Alexandru Ghenț s-a remarcat prin grija sa părintească față de pelerinii care veneau în căutarea alinării sufletești, fiind un gospodar desăvârșit și un rugător neobosit care a menținut candela rugăciunii aprinsă la Feleacu.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!






