Arhimandritul Efrem Vatopedinul a primit „Crucea Transilvană”

de | iun. 14, 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a acordat miercuri, 14 iunie 2023, Arhimandritului Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Momentul a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, săvârșită în Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de Arhimandritul Efrem, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte slujitori ai Catedralei, membrii ai Permanenței Eparhiale și duhovnici de la mănăstirile clujene, în frunte cu eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, arhim. Simeon Pintea, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Cvlujului, pr. Dumitru Boca și protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi. Totodată, au slujit și membrii ai delegației athonite, ieromonahul Pahomie Andreica și ierodiaconul Isaak Gorbuli.

Înainte de acordarea disticției, Părintele Mitropolit a mulțumit oaspetelui grec pentru prezența în Arhiepiscopia Clujului și pentru darul adus clujenilor.

„Mare bucurie pentru noi a pricinuit aducerea acestui fragment din Sfânta Cruce la Cluj-Napoca. Și, această lucrare minunată, o face părintele staret Efrem care, pe mulți români ce ajung în pelerinaj la Sfântul Munte Athos și trec pe la Mănăstirea Vatoped îi mângâie, îi întărește și îi învață. Creștinii știu foarte bine ce importanță mare are Crucea prin care Domnul Hristos ne-a izbăvit din păcat și din moarte și, prin Jertfa Clucii, ne duce în Împărăția Cerurilor. Ne-a făcut mare bucurie părintele stareț Efrem aducându-ne Sfânta Cruce, îi mulțumim pentru tot și îi rămânem recunoscători. Darul nostru este iubirea Domnului Hristos și iubirea noastră, cuprinsă în „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. I-o oferim din tot sufletul, iar Dumnezeu să-l țină sănătos și să-i primească pe mai departe pe pelerinii noștri”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

La rândul său, starețul Mănăstirii Vatoped a rostit un scurt cuvânt de învățătură și a mulțumit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei pentru distincție.

„Slujirea în sobor împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost o binecuvântare deosebită. Hristos ne-a dat chipul și pilda adevăratei vieți, aceea de a priveghea în rugăciune către Domnul, care se retragea pe munte ca să se roage. Și noi trebuie să intrăm în inima noastră că să putem să aflăm comoara, iar aceasta se sălășuiește în inimă atunci când ea  este curățită. De aceea, trebuie să găsim în inima noastră adevărata smerenie a lui Hristos”, a spus oaspetele grec.

La finalul cuvântului său, Arhimandritul Efrem Vatopedinul i-a dăruit Mitropolitului Clujului  icoana „Maica Domnului Mângâietoarea – Paramytia”, una dintre cele șapte icoane făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vatoped.

 

 „Această icoană vă va aminti mereu de Sfântul Munte, unde stareț este Maica Domnului.Vă doresc să sălășluiască în inimile voastre Maica Domnului, așa încât să vă ajute ca să-L iubiți pe Fiul ei”, a afirmat starețul Mănăstirii Vatoped.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala preoților din Protopopiatul Ortodox Cluj I, dirijor pr. lect. Daniel Mocanu.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși tineri elevi și studenți ai celor două școli teologice din municipiu, precum și numeroși de credincioși, alături de delegația din Grecia, din care fac parte fii duhovnicești ai Arhimandritului Efrem.

Pe tot parcursul slujbei, credincioșii s-au închinat la copia după crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, adusă la Cluj-Napoca de delegația condusă de starețul Efrem Vatopedinul. Crucea va rămâne spre închinare credincioșilor în Catedrala Mitropolitană până în această seară, când va fi dusă la Biserica studenților din Campusul Universitar „Hașdeu”, unde va fi așezată definitiv spre închinare credincioșilor.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa și Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Cristorel

Hramul Mănăstirii Cristorel

În Sâmbăta Sfântului și Dreptului Lazăr, 27 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj. Cu...