Arhimandritul Serafim Man, pomenit la şapte ani de la trecerea la cele veșnice

de | feb. 17, 2020

Duminică, 16 februarie 2020, în cimitirul  mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia a fost oficiată o slujbă de parastas la mormântul părintelui Serafim Man, la șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, călugării mănăstirii și alți preoți, în prezența a numeroși credincioși. Parastasul a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, în sobor de preoți și diaconi, în biserica nouă a mănăstirii, la slujbă asistând și Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

  „Este un moment de aducere aminte”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, „de reculegere şi de rugăciune, pentru că, se împlinesc şapte ani de când a plecat dintre noi părintele Serafim, stareţul acestei mănăstiri, duhovnicul blând şi bun al credincioşilor, al monahilor, al monahiilor şi al poporului lui Dumnezeu. Un mare iubitor de săraci, un mare cuvântător de Dumnezeu, un mare predicator, un evlavios şi un jertfelnic ctitor de lăcaşuri şi edificii sfinte. De aceea, suntem împreună aici, în Muntele cel Sfânt al Rohiei, unde Maica Domnului l-a chemat pe părintele Arhimandrit Serafim pe când avea doar vârsta de 17 ani, născut fiind în 1935, în luna noiembrie, în satul din vecinătate, în Boiereni.”

La rândul său, exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului și  stareţul mănăstirii Rohia, arhimandritul Macarie Motogna, a subliniat latura duhovnicească a părintelui Serafim Man.

„Ceea ce a însemnat părintele Cleopa pentru Moldova, părintele Arsenie Papacioc pentru sudul ţării şi Ţara Românească, părintele Teofil Pârâianu pentru sudul Transilvaniei, acelaşi lucru a însemnat părintele Serafim Man pentru nordul acestei ţări, nu numai pentru mănăstirea Rohia. Am făcut această asemănare pentru că au trăit în aceeaşi perioadă. A fost un mare duhovnic, atât pentru monahi, cât şi pentru preoţi şi credincioşii care au cercetat această mănăstire. De aceea astăzi, ierarhi, monahi, monahii  şi credincioşi aţi venit la mănăstirea Rohia pentru a-i cinsti memoria şi pentru a înălţa o rugăciune pentru sufletul său”.

Părintele arhimandrit Serafim Man s-a născut pe 27 noiembrie 1935, în satul maramureșean Boiereni. În 1952 a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia. A slujit în biserica mănăstirii până în anul 1959, când, prin Decretul 410, a fost nevoit să părăsească așezământul. S-a întors aici în 1971, iar doi ani mai târziu a fost numit stareț al cunoscutei mănăstiri. Părintele a fost cunoscut mai ales în calitatea sa de duhovnic al monahului Nicolae Steinhardt. A trecut la Domnul în anul 2013, în ziua de 12 februarie.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Marți, 21 noiembrie 2023, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a...

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 8 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”...

Târnosirea bisericii „Naşterea Maicii Domnului” – Satu Mare

Târnosirea bisericii „Naşterea Maicii Domnului” – Satu Mare

Duminică, 5 noiembrie 2023, a 22-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfințit biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare și a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia împlinirii a 50 de ani de...