Artistul Johnny Răducanu, evocat în cadrul Festivalului Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS

de | nov. 19, 2019 | Cultură

Clujenii iubitori de jazz sunt așteptați, în perioada 25-27 noiembrie 2019, la Festivalul Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS, eveniment de tradiție, aflat la cea de-a 23-a ediție.

Prezenta ediție îi este dedicată artistului Johnny Răducanu, axându-se pe o temă generoasă, care va cuprinde date despre biografia (fotografii, afișe, literatura muzicală, etc.) și creația artistului (înregistrări inedite, culegeri de teme, amintiri personale). În cadrul zilelor festivaliere va evolua cunoscutul basist Michael Cretu, nepotul lui J. Răducanu.

Manifestarea va avea loc la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”. În prima zi, luni,  25 noiembrie, de la ora 19.00,  în Sala „Europa”, etaj III, Clubul Dr. JAZZ este invitat să prezinte conferința JOCUL ȚAMBALELOR, în cadrul căreia va fi adusă în atenția publicului personalitatea artistică a distinsului muzician JOHNNY RADUCANU, pentru care folclorul românesc a fost un izvor nesecat și mult apreciat de inspirație.

A doua zi a festivalului este rezervată Concursului Național Studențesc JAZZ-ul MUZICA LIBERTĂȚII. Cea de-a XXIII-a Ediție a Festivalului Internațional Studențesc ”JAZZ NAPOCENSIS” se va încheia cu un eveniment unic, de suflet – Concertul Internațional IN MEMORIAM JOHNNY RĂDUCANU, cu participarea formațiilor: Big Band GAIO – Dirijor Stefan Vannai, Dominique Simionescu (Sibiu), Formația Manchester International Roots Orchestra, Michael Cretu Trio ( Manchester – UK).

Evenimentul este organizat  de Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, Asociația Studențească ECO – JAZZ NAPOCENSIS & CCS, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, în colaborare cu Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și Opțional de Jazz, iar  intrarea este liberă.

„În fiecare an, Casa de Cultură a Studenților organizează Festivalul Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS, coordonat de unul dintre cei mai dedicați, talentați și vechi în meserie profesori de jazz, maestrul Ștefan Vannai, care reușeste să mențină viu interesul tinerilor pentru acest gen de muzică. Scopul evenimentului este de a-i aduce pe scenă, în fața publicului clujean, pe tinerii mediului universitar clujean, pasionați de jazz, pentru a le promova talentul și a-i încuraja în drumul spre performanță artistică”, a declarat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.

Pe numele real Răducanu Crețu, Johnny Răducanu a fost un apreciat contrabasist, pianist, compozitor și aranjor, născut la 1 decembrie 1931, la Brăila. Artistul a încetat din viaţă pe 19 septembrie 2011, la București și a lăsat în urma sa o carieră impresionantă, întinsă pe mai bine de cinci decenii, concertele sale fiind memorabile.

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 4-a după Rusalii

În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 10 iulie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Mai multe din Cultură
„Sus la poarta cerului”, concert extraordinar de colinde la Huedin

„Sus la poarta cerului”, concert extraordinar de colinde la Huedin

Duminică, 15 decembrie 2019, de la ora 18:00, la Casa de cultură a orașului Huedin, va avea loc un concert extraordinar de colinde, intitulat Sus la poarta cerului, susținut de artiștii lirici Sergiu Chirilă, Florin Sâmpelean și Marius Sâmpelean. În deschidere va...

Lucrări ale artistului Marcel Muntean,  expuse la Cluj-Napoca

Lucrări ale artistului Marcel Muntean, expuse la Cluj-Napoca

Galeria de artă „Paul Sima” a Universităţii Babeş-Bolyai găzduiește în această perioadă expoziția de pictură „Peisaje Transilvane”, ce aparține artistului plastic Marcel Muntean, prof. univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Gândită asemeni unui...