ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

de | iul. 10, 2021 | Actualitatea religioasă

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Cluj-Napoca vă invită,  și în anul acesta, la tabăra studențească de vară, organizată în perioada 30 iulie – 9 august în județul Cluj, comuna Mărgău, satul Scrind-Frăsinet.

Tema taberei de anul acesta este „Ascultați de mai-marii voștri”, fiind o temă care înglobează și omagirea a 100 de ani de la nașterea și 10 de la adormirea întru Domnul a Mitropolitului Bartolomeu Anania, dar și spre cinstirea părinților duhovnicești care au avut un rol formator al ASCOR Cluj-Napoca. Astfel, invitații principali se vor enumera din rândul celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Înaltpreasfințitul Bartolomeu, dar și a celor care au fost apropiați de ai Părintelui Teofil Părăian sau ai Preasfințitului Vasile. În același timp vom avea bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Părintele Ciprian Negreanu, preotul misionar al Bisericii Studenților din Hașdeu, și care va susține aproape zilnic discuții tematice cu participanții taberei, a declarat pentru Radio Renașterea Andrei Chețan, președintele ASCOR Cluj.

n cadrul taberei participanții vor participa în fiecare dimineață la Sfânta Liturghie, seara la Paraclisul Maicii Domnului sau la citirea neîncetată a Psaltirii. Se vor organiza drumeții și ateliere de meșteșuguri. Cazarea va fi la cort în aer liber, iar masa va fi pregătită în echipă de toți participanții.

Pentru mai multe detalii accesați site-ul: https://www.ascorcluj.ro/

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

 

 

Ultimele articole

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...

Domnul și grija de ceilalți

Domnul și grija de ceilalți

Aspecte introductive Pasajul ce conține Evanghelia de astăzi este unul complex și de o densitate dogmatică rar întâlnită. De-altfel, Apostolul Ioan este un om care se remarcă prin profunzimea gândirii și atenția pentru chestiuni ce trec dincolo de simpla narațiune cu...

Resfințirea Bisericii din Bidiu și sfințirea Altarului de vară

Resfințirea Bisericii din Bidiu și sfințirea Altarului de vară

În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), 10 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea...

Episcopul Vasile Someşanul: bunătate şi blândeţe filocalică

Episcopul Vasile Someşanul: bunătate şi blândeţe filocalică

Pentru mine nu a murit Părintele Episcop Vasile Someşanul. Îl simt şi mai viu în memoria inimii mele. De aceea, voi păstra timpul prezent al acestei evocări, pe care am scris-o cu ceva vreme în urmă. A scrie ceva despre smeritul episcop Vasile Someşanul este...