Ascultătorii radio Renașterea, darnici în cadrul campaniei umanitare pentru Răzvan Suciu

de | dec. 31, 2017

La apelul făcut de Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin postul de radio Renașterea, pentru ajutorarea lui Răzvan Suciu, un băiețel de doi ani, care suferă de o formă congenitală de sindrom nefrotic, cu ambii rinichi extirpați, a cărui salvare este un transplant renal făcut în străinătate, prin bunăvoința oamenilor inimoși, de la începutul campaniei de ajutorare, din data de 16 august 2017 și până în data de 30.12.2017, s-a adunat suma de 42.500 lei. Suma a fost virată în contul familiei în două tranșe: prima tranșă de 24.500 lei a fost virată în data de 22.10.2017 împreună cu extrasul de cont, iar a doua tranșă de 18.000 lei a fost virată în contul familiei Suciu în data de 30.12.2017, împreună cu extrasul de cont în care apare numele și suma donatorilor.

Răzvan se află în Spania, la Madrid, în așteptarea unui transplant de rinichi, având nevoie în continuare de sprijinul nostru, suma necesară intervenției medicale fiind de aproximativ 60.000 Euro.

Familia mulțumește tuturor donatorilor și postului de radio Renașterea pentru implicarea și sprijinul oferit în rezolvarea acestui necaz din viața lor.

 

            Pr. Ioan Marius Pintican

Președinte Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

A treia ediție a expoziției-concurs de artă sacră „Ortodoxia”

A treia ediție a expoziției-concurs de artă sacră „Ortodoxia”

Sâmbătă, 25 mai 2024, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a organizat cea de-a treia ediție a expoziției-concurs de artă sacră „Ortodoxia”. Evenimentul, desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Benedict...

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Budești

Sfințirea Altarului de vară din Parohia Budești

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 25 mai 2024, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Budești, județul Bistrița-Năsăud. Cu această...