Ascultătorii radio Renașterea, darnici în cadrul campaniei umanitare pentru Răzvan Suciu

de | dec. 31, 2017

La apelul făcut de Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin postul de radio Renașterea, pentru ajutorarea lui Răzvan Suciu, un băiețel de doi ani, care suferă de o formă congenitală de sindrom nefrotic, cu ambii rinichi extirpați, a cărui salvare este un transplant renal făcut în străinătate, prin bunăvoința oamenilor inimoși, de la începutul campaniei de ajutorare, din data de 16 august 2017 și până în data de 30.12.2017, s-a adunat suma de 42.500 lei. Suma a fost virată în contul familiei în două tranșe: prima tranșă de 24.500 lei a fost virată în data de 22.10.2017 împreună cu extrasul de cont, iar a doua tranșă de 18.000 lei a fost virată în contul familiei Suciu în data de 30.12.2017, împreună cu extrasul de cont în care apare numele și suma donatorilor.

Răzvan se află în Spania, la Madrid, în așteptarea unui transplant de rinichi, având nevoie în continuare de sprijinul nostru, suma necesară intervenției medicale fiind de aproximativ 60.000 Euro.

Familia mulțumește tuturor donatorilor și postului de radio Renașterea pentru implicarea și sprijinul oferit în rezolvarea acestui necaz din viața lor.

 

            Pr. Ioan Marius Pintican

Președinte Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerini năsăudeni la Izvorul Mureşului

Pelerini năsăudeni la Izvorul Mureşului

La chemarea maicii stareţe Miriam, cincizeci de credincioşi ortodocşi din parohiile Feldru şi Nepos au plecat în pelerinaj în zilele de 13 şi 14 mai la mănăstirea Izvorul Mureşului din judeţul Harghita, fiind însoţiţi de preotul Vasile Rus din parohia Nepos. Aici,...

Grupul vocal Oremus, în Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie”

Grupul vocal Oremus, în Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie”

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nectarie” din Municipiul Dej a avut bucuria de a-i avea ca oaspeți pe membrii grupului vocal Oremus, de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Tinerii au fost însoțiti de părintele arhid....

PS Iustin Sigheteanul a târnosit biserica din Asuaju de Jos

PS Iustin Sigheteanul a târnosit biserica din Asuaju de Jos

Duminică, 15 mai 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Asuaju du Jos, Protopopiatul Chioar, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte pr. Nicolae Petruş,...

Târnosirea Bisericii din Tranișu

Târnosirea Bisericii din Tranișu

Biserica parohiei Tranișu din protopopiatul Huedin a fost târnosită în Duminica Mironosițelor de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Slujba de sfințire a noului locaș de rugăciune a fost oficiată înaintea Sfintei Liturghii, în prezența a...

Pomenirea eroilor neamului în satul Panticeu

Pomenirea eroilor neamului în satul Panticeu

Mitropolitul Clujului a vizitat sâmbătă, 14 mai 2016 comunitatea ortodoxă din satul Panticeu, aflat în apropierea orașului Dej. Ierarhul a resfințit de la ora 12:30, monumentul eroilor, amplasat în centrul satului, ce datează din 1950 și care a fost reabilitat în...