Asociaţia „Christiana” a Arhiepiscopiei Clujului, de 25 de ani în slujirea aproapelui

de | feb. 21, 2020

Asociaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana”, una dintre primele asociaţii înfiinţate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, care are ca prioritate organizarea şi dezvoltarea asistenţei sociale în cadrul Bisericii, împlinește 25 de ani de activitate. Încă de la înființare, cei aproape 60 de angajați și 80 de voluntari, oferă îngrijire bolnavilor și asistenţă socială persoanelor aflate în situaţii de risc social, indiferent de apartenenţa religioasă, etnică sau socială. Integrată în sistemul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei, Asociaţia „Christiana”  a oferit doar în anul 2019 îngrijire și asistență socio-medicală pentru aproape 4000 de beneficiari.

Proiectele socio-medicale iniţiate şi derulate în Cluj-Napoca sunt axate pe diferite categorii de beneficiari:

Policlinica fără plată „Sfântul Pantelimon”urmărește diminuarea suferinţei oamenilor fără posibilități materiale şi ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. Serviciile policlinicii sunt gratuite, iar anul trecut  aproape 1500 de persoane au beneficiat de consultaţii medicale și medicamente.

 Cantina Socială „Sfântul Arhidiacon Ştefan” oferă o masă caldă, de luni până vineri,  pentru de 85 de vârstnice care nu au aparţinători, bolnave, fără locuinţă, familiilor  monoparentale sau cu mulţi copii.

 Centrul Social „Sfântul Vasile cel Mare” oferă programe socio-educaționale și de dezvoltare personală pentru copii și tineri, printre care meditaţii, burse, etc.

 Proiectul „Sfântul Dimitrie Basarabov” – program de consiliere şi informare pentru persoanele dependente de alcool sau alte droguri, pentru membrii familiilor lor şi pentru membrii comunităţii interesaţi de domeniul adicţiilor. Anual sunt consiliate peste 800 de persoane.

Școala Postliceală Sanitară „Christiana” formează cadre medicale cu specializarea asistent medical generalist. În cadrul școlii își desfășoară activitatea 22 de cadre didactice,iar la nivelul celor trei ani de studiu sunt înscriși peste 230 de elevi.

 Centrul de Servicii Sociale pentru Copii „Acoperământul Maicii Domnului” oferă de servicii de specialitate copiilor între 0-6 ani şi familiilor acestora, cu scopul de a preveni separarea copilului de familia naturală. Din anul 2015 proiectul are două servicii sociale:  Centrul de Zi și Centrul de Consiliere și Sprijin pentru părinți și copii, care au anual peste 70 de beneficiari.

Şcoala Gimnazială Christiana „A doua Şansă”, integrată în sistemul public de învăţământ,  este destinată  persoanelor care au părăsit şcoala şi care doresc să-și finalizeze studiile și să învețe o meserie. Şcoala are înscriși, în prezent, 70 de elevi.

De asemenea, în județul Cluj, Asociaţia ,,Christiana” a amenajat și a deschis în localitatea Mociu, în anul 2001, primul Centru de îngrijire și asistență pentru vârsnici din Eparhia Clujului, iar în 2005, la Turda, prima grădiniță socială pentru copiii rromi din municipiu. Tot  Asociaţia ,,Christiana” organizează Tabăra pentru Copii „Valea Vadului”, destinată celor proveniţi din familii cu venituri mici. De astfel de tabere s-au bucurat  peste 2000 de copii.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca – editia a XIII –a, duminica 14 aprilie 2024 in intervalul orar 05:00 – 15:00, sunt impuse restrictii de circulatie in zona centrala. Liniile de transport in comun afectate vor circula pe trasee deviate, dupa cum...