Asociația „Clujul pentru Viață” înființează un centru de consiliere pentru femeile aflate în criză de sarcină

de | sept. 30, 2020 | Societate

Un centru de consiliere pentru femeile aflate în criză de sarcină urmează să fie înființat la Cluj-Napoca. Inițiativa aparține Asociației „Clujul pentru Viață”, care a demarat în acest scop o campanie de strângere de fonduri.

Intitulată „Ajută o mamă, salvează un copil de la avort!”, campania de se desfășoară în perioada  1 octombrie – 31 decembrie 2020.

„Pentru a se putea bucura de maternitate, fiecare femeie are nevoie de susținere, mai ales dacă sarcina vine în conjuncturi nepregătite. De aceea, pentru noi, consilierea și susținerea femeilor care rămân însărcinate și se află în situații critice este o prioritate și credem cu tărie că este una dintre modalitățile prin care numărul avorturilor din județul Cluj poate fi redus”, a precizat președinta asociației, Iustina Oprescu.

 Dacă vor fi obținuți banii necesari pentru primul an de funcționare, anume 40 de mii de euro, centrul își va deschide porțile în viitorul apropiat, pe strada Universității nr. 1 din Cluj-Napoca.

 În lista priorităților acestui serviciu social este inclus și programul de prevenție prin educație sexual-reproductivă și viață de familie, care se adresează atât femeilor însărcinate care ajung să apeleze la consiliere cât și adolescenților care reprezintă o categorie vulnerabilă la această problemă, precum și părinților.

În prezent, în județul Cluj, există un singur centru licențiat de consiliere pentru femeile aflate în criză de sarcină.

Asociația „Clujul pentru Viață” a fost înființată în urmă cu doi ani, după ce, din dorința de a le oferi adolescenților o raportare sănătoasă la sexualitate, un grup de studenți voluntari au derulat mai mulți ani astfel de campanii, în liceele din Cluj-Napoca .

„Am consiliat inclusiv eleve, care au rămas însărcinate și au apelat la noi, în urma programului de prevenție. Ne-am dat seama că ajutorul pe care-l oferim trebuie să fie foarte complex, să intervină specialiști în diverse domenii. De aceea, ne-am gândit la înființarea acestui centru, unde va fi format personalul în domeniul consilierii pre și post avort și al sănătății sexual-reproductive și unde vor fi numeroase colaborări cu spitalele care au secții de ginecologie”, a adăugat Iustina Oprescu.

Cei care doresc să se alăture campaniei, o pot face accesând pagina Asociației „Clujul pentru Viață”.

Ultimele articole

Introducere în studiul Epistolelor Pauline

Introducere în studiul Epistolelor Pauline

Epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt, în canonul Noului Testament, o literatură aparte, provocatoare pentru credință dar și pentru etică, pentru morală, pentru reflecția teologică și filosifică, pentru viața creștină dar și pentru rolul și prezența Bisericii în...

Mai multe din Societate
La noapte trecem la ora de iarnă

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore. Ora de iarna este ora oficiala pe glob, ora de vara fiind...