Asociația Down – Centrul Educațional „Raluca” din Cluj-Napoca organizează vineri, 5 decembrie 2025, de la ora 16:00, concertul de colinde „Flori Dalbe”, găzduit de Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Someșeni (Calea Traian Vuia 89).
Evenimentul își propune să aducă în sufletele participanților bucuria apropiatei sărbători a Nașterii Domnului, prin interpretarea celor mai îndrăgite colinde tradiționale. Tinerii Centrului Educațional „Raluca” vor urca pe scenă pentru a oferi un program muzical pregătit cu multă dăruire, în spiritul curat al Crăciunului.
Participanții vor avea ocazia să sprijine activitatea centrului prin achiziționarea de obiecte handmade cu tematică de iarnă, realizate în atelierele Asociației. Fondurile strânse vor fi direcționate către programele educaționale și terapeutice derulate pentru copiii și tinerii beneficiari.
La finalul concertului este anunțată sosirea lui Moș Crăciun, care le va oferi colindătorilor daruri simbolice, într-un moment așteptat cu emoție de cei mici.
Intrarea este liberă, iar organizatorii îi invită pe toți cei dornici să susțină comunitatea și să se bucure de atmosfera caldă a colindelor să participe la această întâlnire dedicată pregătirii spirituale pentru Praznicul Nașterii Domnului.