Aspecte pastoral-misionare, dezbătute în parohia Sic

de | apr. 9, 2019

În Duminica a IV-a a Postului Mare, în parohia Sic, Protopopiatul Gherla, a avut loc întrunirea preoților din cadrul cercului preoțesc Fizeșu-Gherlii, parohiile Sic, Bonț, cu Filia Săcălaia și Nicula. Tema întrunirii a fost „Problema postului și pocăința – forme de curățire și întărire duhovnicească”, iar în cadrul acesteia s-au discutat aspecte pastoral-misionare, specifice perioadei Postului Mare.

Partea a două a activității a fost marcată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în curtea biserica parohiei Sic. Au luat parte la slujbă, alături de enoriași,  credincioși ai parohiei Ocna-Dej 1, împreună cu preotul paroh Adrian Sîntioan, dar și din parohia Bonț, filia Săcălaia, împreună cu preotul paroh Efrim Truța. La taina Sfântului Maslu au mai participat: părintele Marcel Gheberta de la parohia Nicula, părintele Raul Glodean de la  parohia Bonțida-Șator și părintele Pavel Pop, preot de caritate al Spitalului Municipal Dej, care a ținut un cuvânt de învățătură. Părintele i-a îndemnat pe credincioși să participe regulat  la slujbele bisericii și să se spovedească.

pr. prof. Vasile Turi

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...