Atelier de educație gastronomică pentru copii la parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | oct. 6, 2016

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, au reînceput acti­vitățile cu elevii de la Școala „Constantin Brâncuși” din vecinătate, în cadrul Parteneriatului încheiat între cele două instituții și în anul școlar 2016-2017, denumit ca și anul trecut, „Cu Hristos în faţa marilor încercări din viaţa de şcolar”, ne informează reprezentantul parohiei, Marilena Asănică.

Prima activitate a avut loc la biserică, iar la aceasta au participat elevii din clasele a VII-a B și a II-a A de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (director – prof. Eugenia Marcu, director adjunct – prof. Mirela Nicoară) care au venit însoțiți de Daniela Necula, profesor de religie și Dana Apostoaie, învățător. Copiii au participat la „Atelierul de educație gastronomică pentru copii”, un program pilot de educație gastronomică, aflat la ediția a II-a. Copiii învață în cadrul acestui program principiile alimentației sănătoase, într-un cadru relaxat, adecvat vârstei lor, cu participarea unor bunici din cadrul parohiei care le spun celor mai mici „Povestea murăturilor”.

Elevii au fost întâmpinați de părinții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, au ascultat un cuvânt despre importanța alimentației sănătoase și au început lucrul cu o rugăciune. Apoi, în sala de la demisol, împărțiți pe grupe, sub îndrumarea Doineu Mureșan, Otiliei Pintilie și a altor doamne din Comitetul Parohial au pus în borcane, pentru iarnă, castraveți. Acest program continuă acti­vitățile începute anul trecut, astfel încât copiii să știe să mănânce sănătos și să se implice în prepararea bucatelor.

A urmat o mică agapă unde elevii și toți cei prezenți s-au bucurat să mănânce împreună prescură, gogoși, cozonac și să bea un ceai. Ca și anul trecut, copiii au avut prilejul să învețe și să ducă mai departe una din îndeletnicirile importante ale părinților și bunicilor, aceea de a pune murături și conserve pentru iarnă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

În capela școlară Sfântul Stelian, din incinta Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, întrunirea Cercului metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului. Întrunirea a debutat cu o rugăciune și a fost prezidată de profesoara...

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...