Atelier de pictură pentru copii și tineri în parohia ortodoxă Ciceu Giurgești

de | mart. 20, 2016

Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea bistriţeană Ciceu Giurgeşti, Protopopiatul Beclean, organizează în sâmbetele din perioada Postului Mare un atelier de pictură pentru copiii şi tinerii din localitate. Activitatea a debutat sâmbătă, 19 martie și a fost desfăşurată sub îndrumarea părintelui paroh Dan Iftimi, a doamnei preotese Florina Iftimi şi a doamnelor profesoare Ancuţa Cornici şi Daniela Iuga. La prima întâlnire, care a avut ca scop familiarizarea participanţilor cu pictura pe sticlă, au fost prezenţi un număr de 30 de tineri şi copii. De asemenea, în cadrul acestei prime întâlniri, doamna profesoară Ancuţa Cornici a expus celor prezenţi câteva aspecte din activitatea unor pictori renumiţi. În cadrul următoarelor întâlniri, copiii şi tinerii implicaţi vor picta icoane ce au ca temă „Învierea Domnului”. La finalul proiectului va fi organizată o expoziţie cu lucrările realizate şi toţi participanţii vor fi  premiaţi, a transmis pentru radio Renașterea Pr. paroh Dan Iftimi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...