Atelier gastronomic pentru copii, în parohia „Nașterea Domnului”, din Cluj-Napoca

de | oct. 12, 2017 | Activități parohiale

Joi, 12 octombrie 2017, la Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda au început activitățile cu elevii Școlii ”Constantin Brâncuși” (dir. prof. Eugenia Marcu și dir. adj. Prof. Mirela Nicoară) în cadrul Parteneriatului „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat între cele două instituții în anul școlar 2017-2018.

Și anul acesta continuă „Povestea murăturilor” în cadrul „Atelierului gastronomic” în care, elevii învață de la bunicii lor  conservarea castraveților pentru iarnă. Preotul Nicolae Buda i-a întâmpinat pe elevii clasei a 2-a A, care au venit la biserică însoțiți de Daniela Necula, profesor de religie și Cecilia Pașca, învățătoare. Copiii s-au închinat  în biserică, s-au rugat şi au purtat un mic dialog cu părintele despre importanța începerii lucrului cu o rugăciune și a deprinderii treburilor casnice de mici. În sala de la demisolul bisericii, nu numai că au aflat povestea bunătăților puse pe iarnă, ci au muncit și ei, așezând în borcane toate cele necesare, pregătite de credincioasele din Comitetul Parohial.

În acest fel, copiii au învățat că nimic nu se obține fără trudă, au apreciat importanța lucrului în echipă și vor fi continuatorii tradiționalei bucătării românești, contribuind astfel la o alimentație sănătoasă care se reflectă în calitatea vieții de zi cu zi.

Activitatea s-a  încheiat cu o agapă, în cadrul căreia copiii s-au bucurat să fie din nou împreună în jurul mesei după ce au învățat lucruri folositoare pe care le pot transmite și altora.

„Din grija pentru copiii noștri trebuie să-i învățăm întotdeauna că orice lucru, oricât ar părea de neînsemnat, trebuie făcut ca pentru Hristos cu dragoste și seriozitate și atunci vom contribui fiecare,  cu câte puțin la buna rânduială a acestei lumi”, a menționat pentru Radio Renașterea Marilena Asănică.

Ultimele articole

17 iulie – Sfânta Mare Mceniță Marina

17 iulie – Sfânta Mare Mceniță Marina

Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie. Murind mama sa, Marina a fost încredinţată unei femei dintr-un sat din afara cetăţii, să o crească. Ajungând la vârsta de 12 ani şi auzind de Hristos, se ruga să...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca își va sărbători sâmbătă, 02 februarie hramul. Prăznuirea va debuta în seara ajunului sărbătorii, prin oficierea slujbei Vecerniei celei mari cu Litie și programul de spovedanie pentru credincioșii care vor să...

Sfințire de clopote și troiță, în parohia clujeană Gârbău

Sfințire de clopote și troiță, în parohia clujeană Gârbău

Pentru comunitatea parohială ortodoxă din Gârbău, Protopopiatul Huedin, ziua de 31 ianuarie a fost prilej de mare sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit, în biserica Parohiei Gârbău, slujba de sfințire a apei, apoi a binecuvântat cele două...