Ateliere de creație, pentru copiii din parohia Hășdate

de | aug. 14, 2019

În perioada 1- 13 august din Postului Adormirii Maicii Domnului,  în Parohia Ortodoxă Hășdate, din Protopopiatul Gherla au avut loc, pentru al treilea an consecutiv, mai multe ateliere de creație adresate copiilor cu vârsta între 4 si 12 ani, care au venit în vacanță la bunici.

Scopul acestor activități, unde jocul si educația s-au împletit armonios, a fost  pictarea de icoane pe sticlă și o implicare mai activă în slujbele săvârșite prin rostirea de rugăciuni la strană. De asemenea transmiterea unor cunoștințe religioase, cateheze, dar, mai important, petrecerea unor momente unice  împreună, în frumoasa familie a Bisericii noastre prin participarea la slujba Paraclisului Maicii Domnului. Prin joc și bună dispoziție, copiii si-au descoperit abilităţile sociale, cele de comunicare, gândire şi curiozitate prin jocuri creative, cognitive, folosind semnele si cele 5 simțuri cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare. Dintre activitățile desfășurate amintim atelierele de creație:

  1. Jocuri creative
  2. Ateliere de pictură pe sticlă
  3. Joc de dezvoltare cognitivă
  4. Cateheză, muzica și mișcare.

Programul nostru, din Postului Adormirii Maicii Domnului, a culminat cu participarea în data de 12 august, la slujba Paraclisului Maicii Domnului a PC. Pr. Protopop Paul Isip care a lăudat strădania copiilor și ne-a rostit un cuvânt de meditație în ajun de mare praznic.

Nădăjduim că aceste zile frumoase petrecute în Biserică prin joc și rugăciune să rămână întipărite în inima copiilor, dar și a părinților și a bunicilor prezenți la ceas de seară în biserică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...