Vă invit să pornim împreună într-o călătorie spirituală, explorând locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului în Athos, cunoscut și sub numele de Grădina Maicii Domnului. Acest ținut sfânt, vegheat de Maica Domnului, este ocrotitoarea chinoviilor athonite, care dăruiesc pelerinilor pace și bucurie în Duhul Sfânt. Aici, doar bărbații au permisiunea de a veni, respectând astfel o tradiție veche de peste o mie de ani.
Mulți se întreabă de ce Athosul este numit „grădina Maicii Domnului”, de vreme ce acolo trăiesc călugări, numărând timpul în boabe de metanii. O grădină sugerează un spațiu deschis, destinat cultivării plantelor decorative și a florilor, în scop estetic și recreativ. În realitate, Athosul este un loc spiritual, o grădină a Maicii Domnului prin prezența sa protectoare și liniștitoare. Mănăstirile, schiturile, chiliile și sihăstriile de pe acest munte, adesea construite în locuri greu accesibile, facilitează întâlnirea pelerinilor cu Stăpâna „grădinii”.
Creștinii care ajung în Athos sunt întâmpinați de frumusețea naturală a locului. Din cauza vremii, uneori accesul se face pe uscat, unde un peisaj primăvăratic cu soare cald și lumină aurie cuprinde vizitatorii. După traversarea unei zone aride, se ajunge într-un loc plin de vegetație tânără și râuri care își dezvăluie frumusețea .
Primele opriri importante pentru pelerini sunt Mănăstirile Hilandar și Constamonitu. La Hilandar, domnește o „nefirească” liniște deoarece viețuitorii, după privegherea de toată noaptea, se odihnesc, însă Maica Domnului, din icoanele bisericii, este cea care întâmpină creștinii ca o gazdă primitoare. La Constamonitu, economul obştii oferă o lecție de smerenie, demonstrând că frumusețea interioară a monahilor este mai importantă decât veșmintele exterioare.
Un alt loc special pentru români în Athos este Schitul Prodromu adică Înaintemergătorul, întemeiat între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, Nectarie. Închinat Sfântului Ioan Botezătorul, schitul a fost ridicat cu ajutorul domnitorului Moldovei, Grigorie Ghica, și al altor creștini evlavioși. Pelerinii sunt întâmpinați cu o mică gustare în trapeza mănăstirii și sunt conduși prin biblioteca chinoviei, plină de cărți de mare valoare duhovnicească și culturală.
În toiul nopții, clopotul cheamă obştea să facă din noapte zi, prin rugăciune stăruitoare. Pașii monahilor, parcă purtați de aripi îngerești, se îndreaptă spre biserică, unde Maica Domnului, din icoana „Prodromița”, binecuvântează pelerinajul. După slujbă, pelerinii se retrag, hrăniți duhovnicește, iar unii se îndreaptă către chilii unde sunt primiți cu blândețe și li se oferă învățături pline de înțelepciune.
După mulțumirile aduse Maicii Domnului, creștinii își continuă călătoria spre alte locașuri sfinte din Athos: Marea Lavră, Iviron, Pantocrator, Stavronikita, schitul „Sfântul Ilie”, Vatoped. Pe parcursul călătoriei, uneori vârful Athonului atinge cerul, iar alteori se scaldă în apele mării, dezvăluind armonia dintre pământ și apă. Această armonie a atras călugări din multe colțuri ale lumii, retrași aici pentru a binecuvânta lumea prin rugăciunile lor neîncetate.
Pelerinajul continuă cu vizite la alte chinovii: Xiropotamu, „Sfântul Pantelimon” (Rusikon), Cutlumuș, Caracalu și schitul românesc Lacu, unde trăiesc mulți asceți în căutarea drumului către Împărăția cea Cerească. După câteva zile de hrană sufletească și rugăciune, marea, liniștită, permite îmbarcarea pe un vas, oferind ocazia de a admira din larg grădina Maicii Domnului.
În singurătatea sa binecuvântată, Athosul rămâne un loc sfințit de nevoințele multor anahoreți, cunoscuți sau necunoscuți. Pelerinii se întorc acasă cu sufletele pline de lumina athonită și cu amintirea vie a întâlnirii cu Maica Domnului, protectoarea neobosită a acestei grădini duhovnicești.
credit foto: basilica.ro
