Au început lucrările Sinaxei Mici a Întâistătătorilor. Astăzi va fi analizat Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod

de | iun. 17, 2016 | Actualitatea religioasă

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 9 a.m., Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au ajuns la Mănăstirea Maicii Domnului Povăţuitoarea – Gonia, din Kolymbari, Creta, unde a fost oficiată o rugăciune în deschiderea lucrările Sinaxei Mici, ultima sinaxă a Întâistătătorilor înaintea Sfântului şi marelui Sinod.

La această Sinaxă participă Întâistătătorii şi doi ierarhi din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale. Lucrările Sinaxei se vor desfăşura pe toată perioada zilei de astăzi şi au ca scop analiza Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod, comunicatul final care va fi publicat la sfârşitul lucrărilor Sinodului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a declarat că la Sinaxă se va analiza pe lângă Mesaj şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.

Mesajul Sinodului este unul foarte bogat, atinge oarecum temele puse în atenţia Sfântului şi Marelui Sinod  şi dă un mesaj de speranţă şi mai ales dorinţa de unitate, în jurul Bisericii lui Hristos, a tuturor creştinilor ortodocşi, în frunte cu ierarhii lor, bineînţeles.

Într-un interviu oferit televiziunii Kriti TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Emmanuel, Mitropolitul Franţei, a oferit explicaţii cu privire la lucrările Sinaxei şi conţinutul Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod:

Mesajul îl va prezenta astăzi Sanctitatea Sa (Patriarhul Ecumenic) Întâistătătorilor, care cu autoritatea lor, îl vor aproba şi îi vor aduce îmbunătăţiri, pentru a-l transmite ulterior, adică de luni, la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod.

Mesajul este unul către lume, dar este un mesaj care va rămâne. adică poate fi un text care va fi istoric. Pe lângă celelalte documente care vor fi aprobate de Sfântul şi Marele Sinod, acesta va fi un mesaj care se adresează în principal lumii. Noi trebuie să oferim lumii, întâi de toate, o speranţă către omul secolului 21, ceva diferit, ceea ce aşteaptă să asculte, nu ceea ce ne dorim noi să transmitem. Consider că este un prilej să vorbim o altă limbă, să abordăm problemele care există astăzi în lume şi acest lucru va fi descris întocmai de mesaj. Aşadar, nu va repeta temele care sunt deja pe ordinea de zi a Sfântului şi marelui Sinod.

Cu privire la absenţa celor patru Întâistătători de Biserici Autocefale care au decis să nu participe la lucrările Sinodului din creta, Mitropolitul Emmanuel a afirmat:

Noi sperăm întotdeauna. Speranţa dispare ultima. Sperăm că Bisericile care sunt absente să ajungă, în cele din urmă. şi de ce să nu vină? Ortodoxia după cum am spus şi ieri este aici şi îi cheamă pe toţi. Nu stabilim norme. Noi trebuie să arătăm unitatea Bisericii Ortodoxe. Acesta este şi scopul Sfântului şi Marelui Sinod.

În final, Mitropolitul Franţei a spus că şi Bisericile absente sun prezente şi sunt membre ale Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. 

Sursă:http://www.basilica.ro/

Ultimele articole

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Parohia Dej II a primit o copie a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”

Marti, 21 iunie 2022, Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a fost împodobită cu har și binecuvântare prin prezența icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, realizată după dimensiunile originale ale icoanei care se află în Sfântul Munte Athos, la Schitul...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Cerc preoțesc, în Parohia Chiuza

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de Pr. Dan Vasile, s-au reîntâlnit în Duminica I după Rusalii în Parohia Chiuza din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezenţa a numeroşi...