30 de ani de la căderea regimului comunist au fost marcați la Biserica ,,Tuturor Sfinților” din cartierul Mănăștur, Protopopiatul Ortodox Cluj II, păstorită de preoții Horea Petrea și Mircea Oros.
În cadrul serii, profesorul Adrian Papahagi a vorbit despre felul în care statul comunist ateu, ilegitim și criminal a urmărit să distrugă satul românesc creștin, forțându-i pe românii creștini să trăiască într-un rai fără Dumnezeu.
Seara s-a încheiat prin concertul de colinde susținut de către Grupul Vocal ,,Glas Transilvan”.
Pentru Marx, satul era conservator, deci antimodern și antirevoluționar prin definiție. Din coaja ideologică până în putregaiul final, comunismul a urmărit tenace lichidarea sau proletarizarea țărănimii.
Criminalul Lenin ucidea țărani pe când Hitler încă nici nu intrase în politică (asta ca să terminăm cu ierarhizarea monștrilor și cu scuzarea selectivă a celor care îi lăudau „idealist” și „naiv” pe comuniști).
Pentru Lenin („care n-a lucrat niciodată în viața lui”, Wolton, Ist. mond. a comunismului, II. Victimele, Humanitas, 2019, p. 84), culacii, adică chiaburii, sau țăranii înstăriți, sunt detestabili: împotriva lor „trebuie să ducem lupta cea mai hotărâtă, cea mai necruțătoare”, scria liderul „providențial” al Revoluției bolșevice, în aprilie 1918 (apud Wolton, p. 84).
Când culacii jefuiți de bolșevici se răscoală, în august 1918, Lenin își îndeamnă tovarășii la „lupta finală” împotriva acestora (Hitler vorbea de soluția finală împotriva evreilor):
„Tovarăși! Răscoala culacilor […] trebuie zdrobită fără milă. O cer interesele întregii revoluții, căci ‘lupta finală’ împotriva culacilor se desfășoară peste tot. Trebuie să dăm un exemplu: 1. Spânzurați (în toate situațiile, spânzurătoarea, pentru ca poporul să vadă) nu mai puțin de 100 de culaci bine cunoscuți, profitori, lipitori. 2. Publicați numele lor. 3. Confiscați-le toate grânele. […] Faceți așa ca la sute de kilometri în jur oamenii să vadă și să tremure și să strige: omoară și vor continua să-i omoare pe culacii însetați de sânge.” (Wolton, p. 85)
Măsurile antițărănești din primii ani ai comunismului în Rusia au ucis, direct sau prin foamete, peste 5 milioane de oameni între 1921 și 1923. Noi episoade de colectivizare, foamete și teroare au lichidat alte milioane de oameni între 1929-30, 1932-33 și 1937-38. În Basarabia, foametea ucide 250.000 de oameni în 1946-1947, iar 80.000 de țărani sunt deportați în Siberia – 15% din populația țărănească a Basarabiei este astfel lichidată (Wolton, pp. 89-109).
Exemplul sovietic este urmat în toată lumea comunistă. În România, între 1949 și 1962, colectivizarea este impusă cu pistolul în mână. Ceaușescu însuși conduce represiunea armată în câteva episoade. Între 1949-52, peste 80.000 de țărani sunt arestați, și mulți dintre aceștia sunt condamnați și uciși (Dorin Dobrincu, „Colectivizarea agriculturii…” în Cesereanu (ed.), Comunism și represiune în România…, Polirom, 2006, pp. 108-25).
În comunism, statul ateu și progresist a căutat permanent să distrugă satul creștin și conservator. (Conf. Univ. Dr. Adrian Papahagi)
