Audrey Hepburn – un model de frumusețe și eleganță

de | mai 4, 2022 | Personalitatea zilei, Biografii, Documentare

Una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood, fascinanta Audrey Hepburn, este considerată şi în prezent cea mai frumoasă femeie din toate timpurile și de asemenea a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei, dedicându-se cu dăruire acestei misiuni până în ultimii ani ai vieţii.

S-a născut la Ixelles, o comună din regiunea Bruxelles în Belgia, fiind unicul copil al lui Joseph Victor Anthony Ruston, un englez, și al celei de a doua soții a acestuia, baronesa Ella van Heemstra, care provenea dintr-o familie aristocrată olandeză. Viaţa lor de familie era împărţită între Olanda, Marea Britanie şi Belgia, însă, datorită acestui fapt, Audrey vorbea fluent în engleză, olandeză, franceză, spaniolă şi italiană. Din 1935 a început să studieze dansul clasic, dorinţa de a dansa manifestându-se după ce a participat la mai multe spectacole de gen la Bruxelles. În 1939, în fața iminenței războiului, s-a mutat împreună cu mama sa la Arnhem, în Olanda, unde Audrey a urmat Conservatorul din localitate până în 1945. A suferit de malnutriție în această perioadă și Hepburn a dezvoltat o anemie acută, acompaniată de probleme respiratorii.

Prima sa producție hollywoodiană este filmul Vacanță la Roma din 1953 unde a deținut rolul principal, alături de Gregory Peck. Filmul a fost un succes imens, iar Audrey a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru prestația sa. A devenit foarte repede unul dintre cele mai apreciate star-uri de la Hollywood și a jucat în numeroase filme, dintre care cele mai apreciate sunt Mic dejun la Tiffany și My Fair Lady.

Dintre filmele ei mai amintim:Râsete în paradis, Sabrina, Șarada, Cum să furi un milion, Lângă tine mereu.

Actriţa credea în puterea simplităţii, iar stilul ei era etern pentru că Audrey credea în calitate. Dacă astăzi este încă un simbol al modei în bună parte este meritul consecvenţei: după ce şi-a format un stil propriu, l-a păstrat toată viaţa. Nu a făcut compromisuri, nu s-a lăsat influenţată de curente şi mode trecătoare, nu s-a schimbat la fiecare două luni.

Hepburn a fost ambasadoare UNICEF, iar în ultimii ani a călătorit în numeroase țări pentru a ajuta și a sensibiliza opinia publică. Preşedintele american George H. W. Bush i-a acordat distincţia Medalia Libertăţii în recunoaştere pentru munca sa depusă în cadrul acestei organizaţii, iar Academia de Artă şi Film a onorat-o postum, cu Premiul pentru umanitate ”Jean Hersholt” pentru contribuţia sa adusă umanităţii.

Gândul ei era mereu la copii — puteau fi copii din Italia, România sau Africa — spunea: Dacă mergi pe stradă şi vezi copii care mor, nu te întrebi: Sunt copiii mei? Pur şi simplu te opreşti şi ajuţi. Şi nu o făcea ca vedetă, ci spunea: călătoresc ca mamă. Acesta a fost un mesaj puternic”.

În anul 1993 a încetat din viață în urma unui cancer intestinal.

 

Surse:

Walker, Alexander (1994). Audrey, Her Real Story.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Audrey_Hepburn

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Audrey Hepburn - un model de frumusețe și eleganță
Audrey Hepburn - un model de frumusețe și eleganță
/

Ultimele articole

Nicolae Bălcescu – luptător pentru dreptate

Nicolae Bălcescu – luptător pentru dreptate

Nicolae Bălcescu a luptat pentru dreptate. Spera la o zi în care „nu va mai fi nici rob, nici o naţiune roabă, nici un om stăpân pe altul, nici un popor stăpân pe altul, ci domnirea Dreptăţii şi a Frăţiei”. Nicolae Bălcescu s-a născut în Bucureşti, la data de  29...

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost...

Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americană de Științe și Arte și al Academiei Româno-Australiene....