„Joc de târgu’ cireșelor”, la Berchieșu

 „Joc de târgu’ cireșelor”, la Berchieșu

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, joi, 29 iunie 2023, cunoscută în tradiția românească sub numele de „Sânpetru” sau „Sânpetru de vară”, în localitatea clujeană Berchieșu se desfășoară manifestarea tradițională „Joc de târgu’ cireșelor”. Evenimentul,...

Mii de credincioși clujeni, prezenți la Procesiunea de Rusalii

Mii de credincioși clujeni, prezenți la Procesiunea de Rusalii

Mii de credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Procesiunea de Rusalii,  organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul, aflat la cea de-a șaptea ediție, își...

Procesiunea creştinilor băimăreni „Spre Sfânta Treime”

Procesiunea creştinilor băimăreni „Spre Sfânta Treime”

Duminică, 4 iunie 2017, cu începere de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, în fruntea unui sobor de aproape 100 de preoţi din Baia Mare şi protopopiatul cu acelaşi nume, precum şi a mai multor mii de...

Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

La parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde paroh este părintele Nicolae Buda, astăzi, 4 iunie 2017, au fost sărbătorite familiile care și-au botezat copiii în anul 2016. Bucuria sărbătorii a început cu împărtășirea celor mici, după care familiile au...

Sărbătoarea Rusaliilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Sărbătoarea Rusaliilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Numeroși credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor, slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,...

Liturghie arhierească în parohia clujeană Tăușeni

Liturghie arhierească în parohia clujeană Tăușeni

În sâmbata Rusaliilor, 03 iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Tăușeni, Protopopiatul Cluj I. Înaltpreasfintia Sa a fost înconjurat de un impresionat sobor de preoți în frunte cu...

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, de Praznicul Sfintei Treimi

Agenda Ierarhilor din Mitropolia Clujului, de Praznicul Sfintei Treimi

Luni, 05 iunie 2017, de Praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea  Soporul de Câmpie, jud. Cluj, cu prilejul hramului. Preasfințitul...

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei clujene Cornești, sfințită de patru ierarhi

Biserica parohiei din localitatea clujeană Cornești, protopopiatul Huedin,  a fost sfințită astăzi, 14 mai 2017, în Duminica a 5-a după Paști,  în prezența mai multor ierarhi români, în frunte cu Arhiepiscop si Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei....

Conferinţele preoţeşti de primăvară, în Arhiepiscopia Clujului

Conferinţele preoţeşti de primăvară, în Arhiepiscopia Clujului

Conferinţele preoţeşti de primăvară au debutat astăzi, 11 mai 2017,  în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În cadrul acestor conferinţe, tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor...

Duminica a 5-a din Postul Mare, la Catedrala Mitropolitană

Duminica a 5-a din Postul Mare, la Catedrala Mitropolitană

Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 2 aprilie 2017, în Duminica a 5-a din Postul Mare, dedicată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. În această zi Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala...

Concert Prepascal  de pricesne, muzică bisericească şi cultă

Concert Prepascal de pricesne, muzică bisericească şi cultă

       În așteptarea Învierii Domnului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție subordonată Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, organizează joi, 06 aprilie 2017, de la...

Activitate de informare la Comunitatea „Sfântul Meletie” din Dej

Activitate de informare la Comunitatea „Sfântul Meletie” din Dej

Asociația Filantropia Ortodoxă Dej în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Surzilor din România (ANSR) Filiala Cluj, a desfășurat o activitate de informare cu privire la apelarea numărului de urgențe 113, pentru Comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire...

Emisiuni recente