Mare virtute este aducerea aminte!

Mare virtute este aducerea aminte!

Sfântul Apostol Pavel subliniază faptul că e bine, e folositor, ba chiar suntem obligați duhovnicește să ne aducem aminte de oamenii deosebiți, pe care-i putem lua ca exemplu: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți...

Boboteaza este Sărbătoarea Arătării Domnului

Boboteaza este Sărbătoarea Arătării Domnului

Domnul Iisus Hristos de la naştere până la Botezul de la Iordan, când „era ca la treizeci de ani” (Luca 3, 23), a petrecut discret în Nazaret. Când, după tradiţia iudaică, ajunsese la majorat, „a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către...

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

Episcopul cel duhovnicesc şi milostiv

„Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul! ...odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13) Bunul şi jertfelnicul nostru Episcop Vasile a plecat în eternitate, şi ştim că plecarea lui a adus multă tristeţe în inimile...

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Arhiepiscopul Justinian Chira – Părintele duhovnicesc al unui ținut

Arhiepiscopul Justinian Chira – Părintele duhovnicesc al unui ținut

Pe 28 mai 2021 s-a împlinit un secol de la nașterea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chira. Omul acesta harismatic și-a împletit viața cu cea a preoților și credincioșilor lui. Eram încă copil pe când el era stareț la Rohia. Nici nu știam că există și alți...

Mama și bunica salvează spiritualitatea neamului

Mama și bunica salvează spiritualitatea neamului

„Îmi aduc iarăși aminte de credința ta neprefăcută, care, precum s-a sălășluit întâi în bunica, Loida, și în mama ta, Eunichi, tot așa sunt încredințat, că și întru tine” (II Timotei 1, 5).   Nașterea, creșterea și educarea unui copil este o binecuvântare a...

Emisiuni recente