Personalitatea exemplară a Sfântului Neagoe Basarab

Personalitatea exemplară a Sfântului Neagoe Basarab

Neagoe Basarab este o personalitate de excepție între domnitorii pe care i-a avut Țara Românească. Are un profil intelectual rafinat și este un autentic om duhovnicesc, preocupat de viața spirituală. Învățăturile sale pentru fiul său Teodosie reprezintă un documente...

Dumnezeu îl ajută pe om

Dumnezeu îl ajută pe om

„Dumnezeu îl ajută pe om, fie printr-un părinte duhovnicesc pe care-l face să-l cunoască pentru a-l îndruma, fie printr-un înger care-l luminează, fie printr-un gând bun pe care îl sugerează, sau printr-o descoperire dumnezeiască pe care i-o acordă”

Duhul a suflat în pustie

Duhul a suflat în pustie

  După ce în anul 2012 Daniel Lemeni a publicat volumul Tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină răsăriteană. Un studiu asupra îndrumării spirituale în Antichitatea creștină târzie (Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia), doi ani mai târziu revine cu...

Lecțiile lui Dumnezeu

Lecțiile lui Dumnezeu

„Lecţiile pe care ţi le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ţi le dau oamenii. Pentru noi, doi şi cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi şi cu doi pot face cinci, sau şase, sau nu importă ce alt număr!”

Trei înțelegeri ale păcatului

Trei înțelegeri ale păcatului

            Noțiunea de păcat este una greu de înțeles și greu de primit, mai ales în accepțiunea sa morală, exterioară, juridică. Climatul cultural în care trăim sporește dificultatea. Auzi pe toate canalele despre dezvoltarea personală. Egoismul și îndreptățirea de...

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

În peisajul scrierilor teologice contemporane din spaţiul ortodox, o figură cu totul aparte fac cele ale celor trei călugări atoniţi care au regenerat monahismul din Sfântul Munte în a doua parte a secolului XX. Este vorba de Arhimandritul Vasilios Gondikakis,...

„Spovedanie neterminată” sau despre confruntarea cu sinele

„Spovedanie neterminată” sau despre confruntarea cu sinele

Spovedanie neterminată, o lucrare semnată cu un pseudonim destul de transparent pentru cititorul atent, a ajuns la a treia ediție. După ce inițial a fost publicată la Editura Bizantină, apoi la Editura Arhiepiscopiei Craiovei, în anul 2010 cartea a fost repusă pe...

Emisiuni recente