Autobiografia spirituală – model de libertate pentru omul de azi, în atenția pr. Maxim Morariu, doctor în Teologie

de | oct. 3, 2019 | Actualitatea religioasă

Miercuri, 2 octombrie 2019, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în sala „Vasile Petrașcu”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a fost prezentată, în susținere publică, o teză de doctorat, la disciplina Spiritualitate ortodoxă, intitulată „Repere ale autobiografiei spirituale din spaţiul ortodox în secolele XIX şi XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul şi Nicolae Berdiaev”.

Autorul tezei de doctorat este ieromonahul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, autorul a 25 de cărți și a peste 250 de articole științifice, absolvent a două facultăți, a două masterate, bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveția), secretarul Centrului de cercetare „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă și membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional.

„Într-o lume în care vieţile sfinţilor prezintă aspecte din care ucenici zeloşi au decantat aspectele de umanitate (de exemplu, Sfântul Nicolae a stat drept în cristelniţă, a fost alăptat doar din sânul drept şi a făcut multe alte fapte extraordinare), autobiografiile spirituale vin să descopere oameni care au păcătuit, au uneori probleme de sănătate din cauza îmbuibării (cazul Sfântului Ioan de Kronstadt), sunt trişti, înfricoşaţi, se îndoiesc, caută sau suferă din diferite pricini. Imaginea lor este cu certitudine una mult mai umană şi, datorită acestui fapt, mult mai apropiată. Dacă unui om i s-ar cere să fie ca Sfântul Nicolae, acest lucru ar putea fi, cel puţin la început, dificil. Dacă însă, i s-ar cere să urmeze un astfel de model, existenţa unor probleme similare cu cele ale lui ar putea constitui un adevărat imbold înspre urmarea modelului său.”, a precizat autorul tezei, părintele Maxim Morariu.

Lucrarea a fost realizată sub îndrumarea științifică și duhovnicească a Înaltpreasfințitului Părinte prof. univ. dr. Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și profesor la Catedra de Spiritualitate ortodoxă din cadul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj.

Teza, segmentată în şase părţi mari, debutează cu câteva precizări terminologice, definind înţelesul autobiografiei spirituale şi prezintă particularităţile ei în diferite spaţii culturale sau confesionale. De asemenea, evidenţiază ecourile ei în spaţiul literar și filosofic.

În finalul lucrării, în cadrul subunităţii conclusive, autorul subliniază faptul că, „deşi a fost un spaţiu unde autobiografia spirituală nu s-a numărat între genurile în care autobiografia spirituală a fost cultivată, încurajată şi dezvoltată, ea reprezintă un gen foarte important şi trebuie redescoperită pentru că poate oferi soluţii şi răspunsuri la marile probleme ale lumii contemporane.” Astfel, a evidențiat cum lecturarea autobiografiei celor trei modele prezentate în lucrare: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul şi Nicolae Berdiaev, poate fi o soluție la problemele care-l subjugă pe omul postmodern.

„Lectura lor poate oferi soluţii unor oameni care se confruntă cu o anumită problemă similară celei prin care a trecut unul dintre autori, în timp ce, modelul lor de viaţă, marcat de frământări şi uneori de îndoieli, dar nelipsit de anumite bucurii, care are în centru metamorfoza interioară al cărei scop este întărirea legăturii cu Hristos, se poate constitui de asemenea într-un model pentru cei care doresc să urmeze o viaţă care să încorporeze cel puţin câteva dintre aspectele pe care le-au ilustrat ei în lucrarea autobiografică şi în propriul lor traseu biografic.” , concluzionează noul doctor în teologie, ierom. Maxim Morariu.

Componența comisiei de doctorat a fost următoarea: Președinte: pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; Referenți: pr. prof. univ. dr. Ion Cristinel Teșu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași); pr. conf. univ. dr. Gheorghe Holbea (Universitatea din București) și pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie (Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca).

Conform metodologiei, îndrumătorul de doctorat și membrii comisiei au dat citire referatelor și au adresat întrebări pe marginea temei.

La eveniment au participat numeroși invitați, printre care: președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, secretarul eparhial, arhim. lect. univ. dr. Benedict Vesa, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Ciui, stareţul Mănăstirii Rebra-Parva, protos. Chiril Zăgrean, directorul Radio Renașterea, arhid. Dan Văscu, directorul Şcolii din Salva, prof. Romana Fetti, alți profesori și teologi din țară, membrii familiei, prieteni și colegi.

La finalul susținerii, membrii comisiei au acordat candidatului la titlul de doctor în Teologie, calificativul „Excelent” cu Summa cum laude, cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvirea unor studii universitare. Potrivit acestora, teza de  doctorat se înscrie în seria de opere inedite, aducând un plus de valoare domeniului de cercetare.

Evenimentul academic s-a încheiat cu jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica strămoşească, depus de noul doctor în Teologie, ierom. Maxim Morariu, în capela facultăţii.

Teza este depusă la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, iar rezumatul ei poate fi accesat pe pagina web a Institutului de Studii Doctorale al Universității Babeș-Bolyai.

Date despre autor

Ierom. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu este absolvent al Faculății de Teologie Ortodoxă și al Facultății de Istorie și Filosofie, ambele din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A absolvit în anul 2016, masteratul în Teologie Ortodoxă, secţia ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate (ca şef de promoţie), şi cel în ,,Istoria Europei de Sud-est” din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie.

În perioada 2017-2018 a urmat studii superioare de specialitate la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveția, iar din anul 2018 până în prezent studiază la Universitatea Pontificală din Roma, Italia.

Este autorul a peste 250 de articole și studii de specialitate, publicate în reviste recunoscute național și internațional. De-a lungul anilor de studiu a obținut numeroase premii și distincții.

Începând cu anul 2013 a devenit redactor al revistelor Semănătorul (Tismana) şi Astra năsăudeană (Năsăud). Din acelaşi an a devenit şi realizator al emisiunii ,,Oameni de ieri şi de azi”, la Radio Renaşterea, şi fondator şi redactor-şef al revistei Astra Salvensis, editată de către cercul ,,Astra” din localitatea Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud (revista este indexată în Scopus, ErihPlus, EBSCO, CEEOL, Index Copernicus, Ulrichsweb şi Repec, având colaboratori din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, Grecia, Germania, Slovacia, Polonia, Franţa, Austria, Ucraina, Rusia, Germania şi Elveţia). De asemenea, începând cu anul 2015, a devenit fondator al CESEAN (Central and European Alumnus Network, Viena), al Despărţământului ,,Vasile Moga” al ,,Astrei” de la Sebeş (din 2017, a fost ales şi secretarul ştiinţific al acestuia) şi al revistei Astra Sabesiensis (indexată actualmente în Index Copernicus şi CEEOL şi în curs de indexare Ebsco şi ErihPlus), membru al institutului Fondane (cu sediul la Bucureşti şi Paris), iar din anul 2016, membru de onoare al Maison Naaman pour la Culture (Jounieh, Liban).

Ieromonahul Maxim Morariu este colaborator al postului de radio Renașterea. De-a lungul timpului a realizat emisiunea „Oameni de ieri si de azi”, „Cărți vechi și noi” și Meditații la Apostolul zilei.

CV-ul detaliat poate fi consultat AICI 

Mai multe fotografii AICI

Miercuri, 2 octombrie 2019, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în sala „Vasile Petrașcu”, în prezența…

Publicată de UBB – Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca pe Joi, 3 octombrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

 

Ultimele articole

2 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)

2 mai – Învierea Domnului (Sfintele Paști)

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat. Numim sărbătoarea...

Pr. vicar Iustin Tira, sărbătorit la aniversarea a 70 de ani de viață

Pr. vicar Iustin Tira, sărbătorit la aniversarea a 70 de ani de viață

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat luni seara, 5 aprilie 2021, un eveniment aniversar în cinstea părintelui Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață. Părintele vicar s-a născut la data...

Binecuvântare arhierească în Parohia Cornești, Protopopiatul Huedin

Binecuvântare arhierească în Parohia Cornești, Protopopiatul Huedin

În Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci), 4 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Cornești, Protopopiatul Huedin. După obiceiul...

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în Parohia Rebra

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în Parohia Rebra

Vineri, 2 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail...