Avanpremieră la Teatrul „Puck”: „Don Quijote”

de | oct. 13, 2022

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe clujeni vineri, 14 octombrie, de la ora 18, la avanpremiera spectacolului „Don Quijote”, în regia lui Ioan Brancu. Totodată, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „PlümPlüm kalandjai”/„Aventurile lui PlümPlüm”, în regia Ibolyei Varga, iar duminică, 16 octombrie sunt programate două reprezentații ale spectacolului „Fata babei și fata moșneagului”, în regia Angelicăi Pamfilie, de la orele 11 și 12.30.

Spectacolul „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, va fi prezentat în avanpremieră vineri, 14 octombrie, de la ora 11, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

Don Quijote merge până la absurd în numele cavalerismului. Neclintit și posibil nebun, alături de partenerul său credincios, Sancho Panza, eroul nostru luptă cu îndrăzneală împotriva unor rele imaginare, pentru a-și dovedi valoarea. Această adaptare este o alegorie dinamică și puternică a proiecțiilor minții naive a eroului, pentru a-și crea lumea perfectă, dar efemeră.

Regia este semnată de Ioan Brancu, scenografia de Elena Ilaș, iar sculptura de Florin Marin.

Distribuția: Ionuț Constantinescu, Radu Lărgeanu, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Călin Mureșan, Angelica Pamfilie, Adina Ungur, Robert Trifan.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de 10 ani.

Premiera acestui spectacol va avea loc în cadrul Festivalului Internațional „Puck” (17-21 octombrie) tot la sediul instituției, vineri, 21 octombrie, de la ora 16.

Spectacol cu întâmplări neașteptate

De asemenea, pentru sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 11, este programat spectacolul „Plüm-Plüm kalandjai /„Aventurile lui Plüm-Plüm”, în regia Ibolyei Varga.

Sunt redate două povești scrise de José Géal, ambele avându-l ca protagonist pe Plüm-Plüm. Spectacolul este plin de întâmplări neașteptate, acestea fiind prezentate cu nuanțe de umor absurd.

În distribuție: Balogh Dorottya, Giriti Réka, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs.

Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Spectacol despre bine și rău

Totodată, duminică, 16 octombrie, de la orele 11 și 12.30 va fi prezentat la Teatrul „Puck” spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, în regia Angelicăi Pamfilie, una dintre cele mai iubite povești pentru copii și părinți.  Respectând firul poveștii, spectacolul îi poartă pe cei mari și mici într-o frumoasă călătorie despre altruism și smerenie, despre bine și rău.

În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Angelica Pamfilie, Adina Ungur și Iulian Lungu.

Scenografia este semnată de Andra Ștefan, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Ionuț Constantinescu.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

Cum se achiziționează biletele

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la final de săptămână costă 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Spectacolele care au loc de luni până vineri au bilete la prețul unic de 10 lei.

Abonamentul cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Biletele se achiziționează de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacole.

Rezervările pentru spectacolele Teatrului „Puck” se pot face online, accesând linkul următor: http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

 

Biroul de Marketing

Teatrul de Păpuși PUCK

www.teatrulpuck.ro

www.facebook.com/teatrulpuck

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Eveniment cultural deosebit la Memorialul Gherla

Eveniment cultural deosebit la Memorialul Gherla

Un sfârșit de săptămână cu un concert, un atelier de desen, un curs de educație alternativă, literar-muzicală, pentru prietenii de toate vârstele ai Memorialului Gherla! „Artiști căzuți din lună", după cum sunt prezentați de organizatori, Aneli Munteanu, Călin Torsan...

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care colegul nostru le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani. „Cuvinte spre nemurire” a apărut cu...

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la a IV-a ediție a târgului: Lume lume… Hai la piață! Evenimentul se...