Badea Cârțan este țăranul autentic, iubitor de românism care a luptat pentru pentru drepturile fraților săi de neam din Transilvania.
S-a născut în data de 24 ianuarie 1849, în localitatea Cârțișoara, județul Sibiu. Nu a făcut niciodată școală. Din cauza sărăciei din familie, dar şi fiindcă a auzit de la alţi copii din Recea că erau pedepsiţi dacă vorbeau româneşte. În anul 1860, la vârsta de 11 ani, a plecat pentru prima oară cioban cu oile, alături de membri ai familiei sale. În anul 1864, la vârsta de 14 ani, pe când era cu oile pe munte, a trecut pentru prima oară ilegal graniţa dintre Imperiul austro-ungar şi România, doar pentru a vedea ţara în care, a auzit el, românii trăiesc autonomi, liberi de orice stăpânire străină.
În iarna anului 1866 moare tatăl său. Familia a ținut sfat cum să împartă averile. I-au propus să fie cioban la oile tatălui său, dar a refuzat. La data de 23 mai și-a luat partea de moștenire, 40 de oi, și a plecat cu ele în România. Pe drum l-a întâlnit pe Ion Cotigă, un intelectual care a devenit cioban din proprie iniţiativă. Cotigă îl învață puțină istorie universală, multă istorie a românilor, câte ceva despre filosofi și îl învață să scrie și să citească.
În anul 1870 Gheorhe a împlinit vârsta pentru a fi înrolat în armata austro-ungară, din acest motiv nu s-a mai întors în Transilvania și nu a mai dat de știre acasă. Șapte ani mai târziu, se înscrie în Războiul de Independență din anul 1877, însă nu a fost trimis la luptă pentru că războiul s-a încheiat cât timp el încă se afla în instrucție.
În 1878 s-a întors în Transilvania pentru a-și vizita familia. A aflat că mama sa a murit în perioada în care a fost plecat. Pentru că era dat în urmărire de autorităţile austro-ungare fiindcă nu și-a îndeplinit stagiul militar, era amenințat cu închisoarea. Pentru a scăpa de detenție a făcut 3 ani de serviciu militar. Ajuns înapoi în România, asociatul său, Cotigă se desparte de el. Își ia cele patru sute de oi și trece în Transilvania. Aici primește amenzi peste amenzi pentru că și-a lăsat oile să pască pe pământurile unor sași. Este amendat atât de mult încât își pierde toate oile. A depus plângere la primul ministru de la Pesta și la împăratul Franz Joseph pentru că despăgubirile ce a trebuit să le plătească erau mult mai mari decât pagubele făcute de oile sale.
Pentru că nu a primit nici un răspuns, pornește pe jos la Viena pentru a cere personal împăratului să i se facă dreptate. A fost respins în repetate rânduri iar funcționarii îl purtau doar cu vorba. Pentru că a devenit prea insistent, a fost luat de poliție, urcat în tren cu forța și trimis acasă.
În luna mai 1894 vine la Cluj pentru a asista la procesul memorandiștilor. A fost bătut de jandarmi pentru că îl credeau spion. Li se părea suspicios că un simplu cioban era atât de implicat într-un proces de natură politică. La trei zile după bătaia suferită a plecat la Viena pentru a se plânge împăratului. A reuşit să intre în audienţă la acesta, iar când i-a arătat rănile şi vânătăile, împăratul a promis pedepsirea vinovaţilor.
În ianuarie 1895 pornește pe jos spre București pentru a vedea cu ochii lui statuia lui Mihai Viteazul. Când a ajuns la destinație, pentru că nu mai avea bani, s-a culcat în zăpadă, pe jos, după cum era obișnuit de când era cioban.
În anii 1895-1896 i-a vizitat la închisoarea din Vac (Ungaria) pe memorandiştii condamnaţi la detenţie. Întors în București, vrea din nou să călătorească. De data aceasta își dorește să vadă columna lui Traian. Profesorul Vasile Alexandrescu-Urechia, cel care avea grijă de el l-a susținut moral și i-a dat drumul dându-i câteva scrisori de recomandare și bani de drum. Gheorghe Cârțan, pe lângă puţine haine de schimb şi ceva merinde, a luat în traistă un pumn de pământ şi boabe de grâu, să le aducă ofrande înaintaşilor romani când va ajunge în Italia. După patruzeci de zile a ajuns la Roma. După ce a presărat pământul românesc în fața columnei, ostenit de drum, a adormit în fața edificiului. Când s-a trezit, era înconjurat de o mulţime de curioşi. Unul dintre ei, a văzut costumul popular pe care-l purta și a exclamat uimit: „un dac a coborât de pe Columnă”. În doar două zile, badea Cârţan a devenit celebru în Italia. Mai multe ziare au ajuns să scrie despre el. După patru săptămâni, se întoarce, tot pe jos, în București.
La data de 10 iunie 1896 se afla acasă, în Transilvania. Este arestat de jandarmii maghiari, bătut și pus sub interogatoriu. Au crezut că este spion. L-au întrebat ce treabă are cu Roma și cu România. După două zile a fost eliberat.
În august 1896 a pornit pe jos spre Paris. Studenţii români aflaţi aici l-au condus să viziteze muzeele din oraș. Emil Picot, profesor la Şcoala de limbi orientale, l-a prezentat studenţilor francezi. S-a simțit bine în tot acest timp. În ziarul Universul din București a scris că l-au cinstit foarte mult și l-au primit ca pe un frate.
În călătoriile sale, Badea Cârțan transporta cărți din România în Transilvania. Făcea aceasta pentru că multe publcații românești, mai ales cele care vorbeau despre istoria românilor erau interzise de stat. În total a trecut ilegal peste 200.000 de cărţi, o greutate totală de peste 20 de tone.
A murit în anul 1911, cu şapte ani înainte de marea Unire. S-ar fi bucurat enorm să o vadă, întrucât pe lespedea de pe mormântul său stă scris „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.
Bibliografie:
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Badea_Cârţan
https://ro.wikipedia.org/wiki/Badea_Cârțan