Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Bătrânețea – prevenție sau tratament? Geriatria, specialitatea-cheie într-o societate în declin demografic

de | dec. 5, 2025

Într-o ediție dedicată unui subiect care ne privește pe fiecare dintre noi, îmbătrânirea populației și vârsta senectuții, Simona Vlasa i-a avut invitați, în cadrul emisiunii „Universul ideilor” pe Conf. dr. Valer Donca, medic primar geriatru, șeful secției de Geriatrie a Spitalului Clinic Municipal Clujana și pe dr. Lucreția Avram, Șef lucr. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic specialist geriatru, tot la Spitalul Clinic Municipal Clujana. Împreună au deschis un dialog profund despre sensul bătrâneții, despre fragilitățile și resursele ei, dar și despre rolul esențial pe care geriatria îl va avea în viitor, pe fondul declinului demografic tot mai accentuat.

Pornind de la întrebarea care frământă lumea modernă și în continuă dinamică, transformare și viteză „bătrânețea se poate preveni sau trata?” invitații au subliniat că înaintarea în vârstă este un proces firesc, inevitabil, dar nu lipsit de soluții. Deși bătrânețea nu poate fi oprită, numeroase probleme asociate îmbătrânirii pot fi prevenite, întârziate sau ameliorate. Conceptul modern de „îmbătrânire reușită” presupune menținerea funcționalității, a independenței și a demnității personale până la vârste înaintate.

Dialogul de la Radio Renașterea a oferit o perspectivă echilibrată asupra bătrâneții: o etapă naturală a vieții, care poate fi trăită frumos, cu demnitate și speranță, dacă este însoțită de prevenție, îngrijire adecvată și susținere din partea comunității.

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Bătrânețea – prevenție sau tratament? Geriatria, specialitatea-cheie într-o societate în declin demografic
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P5

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P5

Este duminica sărbătoare de odihnă a creștinilor? Ce se întâmplă cu sâmbăta, care a fost ziua de odihnă în Vechiul Testament? Dacă a fost în Vechiul Testament sărbătoarea de odihnă de ce nu mai este în Noul Testament (din moment ce a fost poruncită de Dumnezeu)? Ce ne...

Sensurile textului, contextul și locurile paralele P5

Sensurile textului, contextul și locurile paralele P5

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00- 19:30.