Numele acestui orășel trezește o seamă de amintiri sfinte în mintea oricărui creștin. Într-o peșteră din câmpia Betleemului s-au împlinit prorociile: Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, a luat trupul omenesc venind să scape pe oameni de robia păcatului. Peștera Betleemului, adăpost pentru oi în timpul iernii, a încălzit primele zile ale Aceluia care S-a coborât din mărirea Dumnezeirii, prin învăţătura și Jertfa Sa pe cruce a despărţit istoria vieţii umane în două, îngropând trecutul de cruzime și întuneric, deschizând porţile unei lumi noi, o lume a iubirii și luminii, o lume a binelui și frumosului, o lume a progresului spre desăvârșire. Betleemul a văzut noaptea minunată a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în chip de om. Betleemul a auzit cântarea îngerească ce umplea văzduhul, vestind lumii bucuria Nașterii lui Hristos. Păstorii Betleemului au fost primele fiinţe omenești care cu smerenie și-au plecat genunchii în faţa Celui ce a cucerit lumea fără sabie și fără război. Betleemul a fost luminat nopţi de-a rândul de steaua minunată care a călăuzit pașii magilor din îndepărtatele meleaguri ale răsăritului spre ieslea în care dormea Regele regilor și Împăratul împăraţilor.

În fine, Betleemul a trăit groaznica desfășurare a furiei lui Irod, puternicul stăpân al Iudeii, care-și temea tronul de zvonul nașterii noului Rege. Sute de copilași nevinovaţi au fost trecuţi prin ascuţișul sabiei. Plânsul și durerea au trecut ca un fi or prin casele orașului văduvit de nevinovatele odrasle.

Din Betleem, Fecioara Maria, călare pe asin, cu Nou Născutul Iisus în braţe, apucă drumul pribegiei spre Egipt, pentru a scăpa de prigoana tiranului.

Trăiește și azi acest orășel; loc de pelerinaj pentru creștini, sanctuar păstrător de amintiri scumpe. Pe șoseaua care leagă Ierusalimul de Hebron, prima localitate mai mare este Betleemul. Are o populaţie de 11000-12000 de locuitori, aproape în unanimitate creștini. Privit de la distanţă, călătorului care se aștepta să vadă un oraș vechi, păstrând cu sfi nţenie cât mai multe urme din trecut, mulţimea blocurilor moderne de tip american, care îl înconjoară, nu-i face o impresie plăcută. Străzile din centru sunt înguste, după tipul oriental, casele din blocuri mari de piatră cu ferestrele înguste la stradă. În partea estică a orașului se păstrează cel mai de seamă monument creștin: biserica Nașterii Domnului. O clădire străveche care impresionează prin dimensiunile și rezistenţa prin care a înfruntat veacurile. Este clădită pe locul unde S-a născut Iisus. Tradiţia care identifică acest loc merge atât de departe în vechime încât nimeni nu încearcă a se îndoi de adeveritatea ei. Pe acest loc, la 330, Constantin cel Mare și-a zidit basilica sa, pe care apoi Justinian a transformat-o cu totul. În arhitectură, de atunci încoace, biserica n-a mai suferit nicio modificare. Stilul unitar și simplu al interiorului impresionează. Nava principală a bisericii este despărţită de două nave secundare mai înguste, prin patru rânduri de columne de marmură roșie, cu capiteluri corintice. Biserica nu este boltită, ci are trei acoperișuri plane deasupra celor trei nave. Acoperișul central este mult mai ridicat. Tablouri care înfăţișează momente din istoria sfântă împodobesc pereţii. Iconostasul este în întregime aurit.

Pe lângă iconostas, atât spre nord cât și spre sud, coboară două rânduri de scări spre peștera Nașterii Mântuitorului. Peștera de odinioară, la clădirea bisericii a fost transformată, acoperișul ei fi ind boltit cu piatră. Azi reprezintă o încăpere subterană de 12 metri lungime, pe 4 metri lăţime. Pardoseala și pereţii sunt înveliţi în plăci de marmură scumpă. 53 de candele de mare preţ luminează permanent acest interior în care niciodată nu pătrunde lumina zilei. Locul unde s-a născut Iisus este indicat printr-o placă de marmură albă, iar în mijloc este imprimată o stea de argint, având inscripţia latină: „Hic de Virgine Maria, Iesus Christus natus est”. În jurul stelei stau atârnate de altarul făcut deasupra plăcii de marmură 16 candele de aur și argint.

Peștera Nașterii este proprietate ortodoxă. Spre sudvest de aici, pe niște trepte care coboară în coridor te duci la grota catolică, iar în partea estică de la grota principală, un alt coridor duce la altarul magilor.

De la grota catolică, un coridor subteran îngust se continuă spre vest și apoi spre nord. Din ambele laturi se desprind mici încăperi aranjate ca altare. Prima din aceste încăperi este capela Sfântului Iosif. Imediat alături este capela Pruncului nevinovat. În această capelă coboară trepte care duc în mănăstirea catolică Sfânta Ecaterina. O a treia capelă este închinată lui Eusebiu de Cremona, elevul lui Ironim. Mormântul este gol.

În noaptea de Crăciun, biserica Nașterii este plină de mulţimea pelerinilor creștini de toate confesiunile.

Aproape într-un bloc cu clădirea bisericii este construită o mănăstire franciscană foarte veche.

Spre sud-est de biserica Nașterii, cam la 250 de metri, la marginea orașului se afl ă „grota laptelui”. Aici, ne spune tradiţia că s-ar fi refugiat Fecioara Maria cu Pruncul în braţe, când a auzit știrea că Irod ucide pruncii. De aici ar fi luat-o Iosif când a primit arătarea de a se refugia în Egipt, din faţa persecuţiei tiranului. Peștera a fost transformată de creștini într-o capelă, de asemenea foarte veche. Treisprezece trepte coboară în interiorul capelei lungă de 5 metri, lată de trei și înaltă de 2,5 metri. Pereţii de cretă, precum este întreg subsolul ţării sfi nte, sunt sprijiniţi de columne. În capelă, zilnic este serviciu divin. Locul este frecventat nu numai de creștini, ci și de musulmani.

O cărare duce de la grota laptelui spre satul din apropiere, numit „Bet Sahur”, ceea ce înseamnă „satul păstorilor”, locuit numai de creștini. Pe acest drum este o capelă în ruină, închinată Sfântului Iosif.

Lângă Bet Sahur se întinde o câmpie frumoasă și roditoare, numită „câmpul lui Booz”. Aici, Rut ar fi adunat spice după secerători. Un sfert de oră de drum comod, de la Bet Sahur spre sud duce la un pâlc de măslini seculari, izolaţi în mijlocul câmpiei. Un loc înconjurat în ziduri puternice în ruine arată ruinele unei mănăstiri vechi. Aici a fost mănăstirea păstorilor, înălţată în amintirea momentului când îngerul a vestit păstorilor, în noaptea sfântă, Nașterea Mântuitorului. În partea nordică a Betleemului, în dreapta drumului ce duce spre Ierusalim, se află „fântâna lui David”. Sunt trei cisterne săpate în blocuri de piatră. Pe același drum, la vreo 20 de minute depărtare de oraș, este mormântul Rahilei.

De câmpia nordică a orașului, tradiţia creștină mai leagă o amintire sfântă care are însă mai mult caracterul unei legende. Mântuitorul, copil, ar fi ieșit într-o zi de primăvară pe câmp. A văzut un ţăran semănându-și ţarina. S-a apropiat de el și l-a întrebat ce seamănă? I-a răspuns acesta foarte posomorât, fără a privi la Iisus: „Seamăn pietre”. Când sămânţa a adus rod, spicele în loc de grăunţe au rodit pietre. Copiii săraci din Betleem stau în cete pe marginea drumului și vând trecătorilor pietricele mici, rotunde.

Betleemul de azi, în ciuda celor nouăsprezece veacuri trecute, trăiește din amintirea trecutului de mărire. Proorocia Vechiului Testament s-a împlinit: orășelul mic între ruinele Iudeii a devenit mare prin Nașterea lui Mesia. După Ierusalim, este a doua localitate sfântă de care creștinătatea este legată prin atâtea amintiri. Cel puţin cu gândul, fiecare creștin rătăcește de Crăciun peste meleagurile însorite ale Betleemului.

L.G. Munteanu, „Betleemul”, în Viaţa Ilustrată X (1943), nr. 1, pp. 3-5.