Sfânta Scriptură nu este o carte de știință. Este Cuvântul Lui Dumnezeu, este hrană și este viață veșnică! Dincolo de asta, e util să amintim în aceste vremuri dificile câteva noțiuni pe care medicina de azi le folosește cu succes, fără a mai ști cineva (voit sau nevoit) că proveniența lor este una biblică!
În primul rând, ideea de carantină. Nu e de azi, nici de ieri. E din vremea în care Moise a scris primele 5 cărți ale Vechiului Testament. În cea de-a treia carte a Pentateuhului, în Levitic scrie: „Leprosul, cel ce are această boală, să fie cu hainele sfâşiate, cu capul descoperit, învelit până la buze, şi să strige mereu: necurat! necurat! Tot timpul cât va avea pe el boala, să fie spurcat, că necurat este; şi să trăiască singuratic şi afară din tabără să fie locuinţa lui” (Levitic XIII, 45-46). Nu-i nevoie de comentarii.
Apoi, în încercarea de a opri răspândirea bolilor, se practica profilaxia (prevenția) pe cele 3 niveluri pe care o avem și azi ca model. Concret, o aflăm creionată în aceeași carte, Levitic, la capitolul XIII – versetele 2-6. Profilaxia primară se desfăşura aici prin intermediul preotului care încerca să scadă incidenţa bolii în comunitatea sa, prin izolarea bolnavilor leproși şi mai ales prin educaţia pe care le-o oferea membrilor comunităţii. Chiar dacă diagnosticul nu era unul foarte precis, faptul că exista ideea de carantină, oferea membrilor comunităţii un oarecare grad de siguranţă. Şi profilaxia secundară se realiza cu succes. Posibilul lepros era dispensarizat şi rechemat la intervale bine stabilite de timp, pentru controlul leziunii tegumentare. În principiu, acest timp era de 7 zile şi se repeta până la obţinerea vindecării plăgii sau a modificării ei în sensul excluderii unui diagnostic de lepră. Profilaxia terţiară era mai limitată, în sensul că tratamentele lipseau cu deşăvârşire. Cu toate acestea, însă, individul proaspăt vindecat participa la anumite ritualuri de curăţire/sfinţire, care îi redădeau dreptul de a trăi în comunitate, fapt care creştea simţitor calitatea vieţii şi permitea reintregrarea profesională imediată.
Nu în ultimul rând, pentru că – în contextul pandemiei – se vorbește mult azi despre specializarea anestezie-terapie intensivă (probabil cea mai dificilă parte a medicinii, față de care am un respect deosebit), ideea suportului vital bazal o întâlnim tot în Biblie: „Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului. Sculându-se apoi, Elisei s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea s-a dus şi s-a întins iar peste copil. şi a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii.” (Cartea IV Regi IV, 32-35). Încălzirea trupului (în hipotermie) și respirația gură-la-gură făceau partea din suportul vital bazal. Mai mult, în anii 1960, respirația gură-la-gură se numea „metoda lui Elisei” (fapt amintit și de profesorul Horațiu Boloșiu de la Cluj). Câți dintre cei ce-o practică o fi știind asta, e curios de aflat.
Așadar, vă îndemn la a citi Sfânta Scriptură măcar de curiozitate. Că ′a veni mai apoi și dragul.
Pr. Bogdan Chiorean – Directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca
Foto: pixabay.com
