BiblioBus-ul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” a ajuns la copiii din localitatea Hălmăsău

de | dec. 20, 2017

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița a făcut primul împrumut de carte pentru copiii din localitatea bistrițeană Hălmăsău. Directorul instituției, părintele Ioan Pintea, împreună cu echipa bibliotecii, s-au deplasat cu BiblioBus-ul donat recent de Consiliul Județean, în parohia Hălmăsău, din Protopopiatul Beclean. Copiii au avut bucuria de a împrumuta cărți potrivite vârstei lor. Ei au fost nerăbdători să le citească, iar a doua zi la întâlnirea din cadrul cercului de lectură, au povestit că au fost foarte bucuroși să descopere personajele și firul narativ al cărților.

„Doi dintre copii i-au rugat pe părinți să adune toate cărțile din casă și să le așeze în biblioteca personală. Am fost impresionat să aud că modelul bibliotecii observat a fost preluat de către elevii școlii noastre primare”, a relatat pentru radio Renașterea părintele paroh, Doru-Constantin Zaharie.

Proiectul, așa cum menționează părintele director Ioan Pintea, îşi propune să faciliteze accesul copiilor la lectură.

„Dorința de colaborare în acest proiect vine din faptul că ne dorim să punem la îndemâna copiilor surse veritabile de cunoaștere, să le oferim modele de lectură și să le stârnim curiozitatea de a descoperi beneficiile dialogului dintre cititori și carte”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Activitatea intitulată sugestiv, ,,Diferiți, dar egali!” s-a desfăşurat în sala ,,Protopop Teofil Herineanu”, a Protopopiatului Ortodox Dej. Această activitate are la bază un Protocol de colaborare încheiat între Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Dej (coord. prof....

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a fost prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. În număr mare, credincioși ai comunității și nu numai au participat la hramul sfintei Biserici. Alături...

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...