„Bilete de solidaritate” la Cluj, în lupta împotriva coronavirusului

de | apr. 1, 2020 | Societate, Pandemie coronavirus

Cele mai importante festivaluri și evenimente din Cluj-Napoca, alături de 50 de organizații locale și administrația publică, au lansat o platformă online pentru sincronizarea eforturilor județului în lupta cu coronavirusul.

Proiectul „Un Singur Cluj” își propune să continue acțiunile de strângere de fonduri, pe care să le pună la dispoziția spitalelor din județ, a instituțiilor publice și a inițiativelor civice. Sunt vizate, în special, achiziții de echipamente și materiale medicale, dar și finanțarea unor demersuri sociale atât de necesare în această perioadă. Platforma permite publicului și companiilor să facă donații. Cea mai simplă metodă este achiziționarea „biletelor de solidaritate”, cu valoare fixă de 10, 50 sau 100 de lei. Orice companie sau organizație care a demarat strângeri de fonduri pentru echipamente medicale, dar pe care nu au reușit să le achiziționeze încă, poate să se alăture proiectului pentru ca banii să fie folosiți.

De asemenea, prin unsingurcluj.ro, inițiatorii pun la dispoziția spitalelor, instituțiilor publice și inițiativelor civice resurse logistice, creative și umane ale festivalurilor și evenimentelor clujene, ale diverșilor producători sau ale furnizorilor de servicii în acțiunile împotriva epidemiei de coronavirus.

„Pentru a asigura o conectare rapidă a nevoilor urgente cu sursele de finanțare și cu resursele disponibile, echipe din Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean și Instituția Prefectului, lucrează îndeaproape cu echipele evenimentelor și cu reprezentanții inițiativelor publice implicate”, arată inițiatorii „Un Singur Cluj”.

Platforma „Un Singur Cluj” este inițiată de către festivalurile Electric Castle, Jazz in the Park, Street Food Festival, TIFF și Untold, organizațiile Centrul Cultural Clujean și Asociația pentru Relații Comunitare, împreună cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean și Instituția Prefectului Județului Cluj. Alte 50 de organizații clujene s-au alăturat deja demersului, care este deschis în continuare tuturor celor interesați să contribuie.

Ultimele articole

Evanghelia zilei

Evanghelia zilei

Ev. Ioan 10, 9-16 Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul...

12 martie – Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

12 martie – Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul, Episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul A trăit în secolul al IX-lea. La trei ani după naşterea lui, Isaac, tatăl său, a murit, lăsând în testament ca tutore al fiului său pe împăratul Leon Isaurul, fiind rudă a sa. La vârsta de 12 ani a fost logodit cu Megalusa, o...

Scrie și tu un rând din povestea lui Efrem | Campanie de binefacere

Scrie și tu un rând din povestea lui Efrem | Campanie de binefacere

Comunitatea clujeană, și nu numai, s-a mobilizat exemplar pentru a-l ajuta pe micuțul Efrem Ciprian, un băiețel în vârstă de 4 ani, care suferă de neuroblastom, stadiul 4, cu multiple metastaze, o formă foarte agresivă de cancer. Întrucât situația lui este una critică...

Centru de îngrijiri paliative pentru copii, la Cluj-Napoca

Centru de îngrijiri paliative pentru copii, la Cluj-Napoca

După 7 ani de la anunțarea intenției de a înființa, la Cluj, un centru de îngrijiri paliative pentru copii, părintele Bogdan Chiorean, directorul Centrului „Sf. Nectarie”, este pe cale să-și vadă visul împlinit. Îmi amintesc și acum emoția, dar și grija cu care...

Se prelungește perioada de recenzare până la 31 iulie 2022

Se prelungește perioada de recenzare până la 31 iulie 2022

Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populației și Locuințelor până la finalul lunii iulie (până la data de 31 iulie 2022). Prelungirea se aplică în localitățile în care recenzarea nu s-a încheiat,...

FESTIVALUL SERBĂRILE TRANSILVANE, EDIȚIA A XX-A

FESTIVALUL SERBĂRILE TRANSILVANE, EDIȚIA A XX-A

Festivalul “Serbările Transilvane” a ajuns la cea de a XX-a editie! Ediția 2022 a Festivalului Internațional Serbările Transilvane se va desfășura în perioada 29-31 iulie, la Casa de Cultură a Studenților. Vor participa 14 ansambluri folclorice din cinci țări: Mexic,...