Binecuvântare arhierească în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpia Turzii

de | apr. 11, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul), 11 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpia Turzii.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, proin-protopopul Daniel Crișan, preotul paroh Virgil Cerceş, preotul coslujitor Marcel Gheberta, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”, vorbindu-le celor prezenți despre importanța credinței în viața noastră.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii, dirijat de preotul Sebastian Zăhan.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, în semn de recunoștință și apreciere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oferit rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, parohului Virgil Cerceș și preotului coslujitor Marcel Gheberta. De asemenea, primarului municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, și domnului Voicu Oprean, ierarhul le-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, iar Consiliului Parohial o diplomă de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumările bisericești și regulile impuse de autorităţi în perioada stării de alertă. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Câmpia Turzii I, situată pe strada Andrei Mureşanu, nr. 17, este cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din oraș.

Biserica a fost construită între anii 1910-1920, inițial în formă de navă, actualmente având formă de cruce, fiind extinsă între anii 1957-1958.

Lăcașul de rugăciune a fost sfinţit în anul 1958, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, iar în anul 1983, după ce a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, a fost resfinţit de către acelaşi ierarh.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preotul paroh Virgil Cerceş, alături pe preotul coslujitor Marcel Gheberta, doctorand al Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru și Pavel

29 iunie – Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe unii dintre cei mai mari și mai cunoscuți dintre sfinți, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi sfinți au fost martirizați la Roma în timpul persecuției împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai...

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Joi, 16 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,...

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 14 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului,...