Binecuvântare arhierească în Parohia Berchieșu

de | iun. 30, 2019

În Duminica a doua după Rusalii, a Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Berchieșu, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la casa parohială.

De la ora 10:00, în Biserica Parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Turda, pr. Alexandru Rus, preotul paroh Vasile Florin Negru, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Legea românească”.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Alin Nicolae Nicula, pe seama capelei „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La momentul împărtășirii, corul parohiei a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, părintele paroh Florin Negru a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și celor ce s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, ÎPS Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Florin Negru, cu dreptul de a purta crucea pectorală, iar primarului comunei Frata, domnului Vasile Trif, i-a conferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, toți cei care s-au implicat în lucrările efectuate la casa parohială au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Andrei a sfințit troița din curtea casei parohiale, apoi a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, care în ultimii ani a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.

La eveniment au fost prezente oficialități locale și județene, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în costume populare.

Lăcașul de cult din Berchieșu, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, a fost construit între anii 1990-2008, fiind sfințit în anul 2017.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica a doua după Rusalii, a Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 30 iunie 2019

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA