Binecuvântare arhierească în Parohia Căianu Mare

de | oct. 9, 2022

În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 9 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Căianu Mare, județul Bistrița-Năsăud.

Cu această ocazie, în biserica parohială, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Băișoara – protosinghelul Iacob Rus, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Ioan Fechete, fostul paroh – pr. Ștefan Octavian Crișan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „În fața morții, ce poate face omul și ce face Dumnezeu”, în cadrul căruia a vorbit despre veșnicie, explicând că Domnul Hristos ne arată că viața nu se termină cu moartea.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral Anghelos.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe fostul paroh – pr. Ștefan Octavian Crișan, iar actualului paroh – pr. Ioan Fechete i-a acordat o diplomă de aleasă cinstire. Primarului comunei Căianu Mic, Paul Dumitru Știr, i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnilor Liviu Țermure și Ioan Vlad le-a oferit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire le-a oferit membrilor Consiliului și Comitetului parohial și altor binefăcători.

La slujbă au participat autorități locale, județene și centrale, numeroși credincioși și tineri îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Căianu Mare, județul Bistrița-Năsăud, a fost construită între ani 1970-1976 și a fost sfințită la data de 26 septembrie 1976, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. În urma unui amplu proces de restaurare și înfrumusețare, lăcașul de cult a fost resfințit la data de 24 septembrie 2006, de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu al Alba Iuliei, atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În data de 9 octombrie 2016, comunitatea parohială a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la târnosirea bisericii  și a 10 ani de la resfințirea ei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eroii neamului românesc, cintiți la Cluj de Ziua Europei

Eroii neamului românesc, cintiți la Cluj de Ziua Europei

Luni, 9 mai 2016, a fost sărbătorită la Cluj, dar și la Bistrița Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Manifestările organizate cu acest prilej au debutat în Piaţa Avram...

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni

Slujba de târnosire a bisericii din Ulmeni

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 8 mai 2016, slujba de târnosire a noii biserici din oraşul Ulmeni, al doilea oraş ca mărime din Protopopiatul Chioarului. Din soborul de 26 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. dr. Vasile Augustin, vicar...

40 de ani de la sfințirea Bisericii din Oarța de Sus

40 de ani de la sfințirea Bisericii din Oarța de Sus

În Duminica a doua după Paști, numită și Duminica Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș. Cu prilejul sărbătoririi hramului locașului de...

Zi de sărbătoare la biserica Sfântul Apostol Toma din Zalău

Zi de sărbătoare la biserica Sfântul Apostol Toma din Zalău

Se împlinescastăzi 7 ani, de când în duminica Tomii a anului 2009, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în Municipiul Zalău. Locașul de cult ce avea să fie ridicat pe strada Crasnei a fost pus de la început sub ocrotirea...